* poliţiştii au identificat mai mulţi tineri care aveau asupra lor produse vegetale suspecte, existând suspiciuni că este vorba despre stupefiante
La numai o zi de la declanşarea, la nivel naţional, a planului de acţiune intitulat generic "Tunetul", la Brăila au început să se vadă deja efectele. Oamenii legii au prins în flagrant trei tineri care aveau asupra lor plante suspecte, care ar putea face parte din categoria stupefiantelor.
În seara zilei de 9 septembrie, la ora 21.30, o patrulă formată din lucrători de la Poliţia Municipiului şi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, i-au depistat în spatele blocului A 27, de pe strada Hipodrom, pe Andrei M., de 18 ani, L.V., în vârstă de 16 ani şi C.I., de 17 ani. În rucsacul pe care acesta din urmă îl avea asupra sa, poliţiştii au găsit 234 ţigarete fără tutun şi cu filtru de culoare galbenă, o pungă având conţinut vegetal de culoare brună şi un instrument pentru confecţionarea ţigărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal, conform art.2, alin.1, din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Cercetările în acest caz au fost preluate de lucrători de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, spre competentă soluţionare, întrucât există suspiciuni că plantele descoperite ar fi din categoria substanţelor interzise.
În aceeaşi seară, pe timpul acţiunii, poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi au percheziţionat corporal sumar 130 de persoane, au efectuat controale la 98 de societăţi comerciale de tip discotecă, cafe-bar şi internet-cafe. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.660 de lei.
Planul de acţiune "Tunetul" a fost demarat în data de 8 septembrie, de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi urmăreşte creşterea gradului de siguranţă publică. Zilnic, poliţiş