Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbări de toamnă

Publicat in Jurnalul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Începând de astăzi, Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti» şi-a deschis porţile pentru a-i ura bun venit bătrânei toamne... Anotimpul pictat în cele mai "bogate" culori şi-a făcut apariţia în inima micului sat din Bucureşti, şi a adus cu el povestea licorii sacre a împărtăşaniei creştine şi vechi datini legate de culesul viilor. Aşadar, până la data de 13 septembrie serbările toamnei vor fi închinate zeului antic Dyonisos, dar şi renumitelor podgorii "prezente" la festivitate.

În atmosfera veselă creată de ansambluri de muzică şi dans, meşterii din toată ţara îşi vor expune produsele sub cele mai interesante forme. "Buchetele" de fructe, legume şi preparate tradiţionale aşteaptă cu nerăbdare să fie degustate de publicul participant la eveniment.

Sărbătoarea vinului va lua startul printr-o expoziţie cu titlu omonim, organizată în Sala Gheorghe Focşa. Reprezentanţii Editurii Humanitas vor lansa cartea "Jurnal 2003 - 2009", semnată de Oana Pellea. Evenimentul continuă cu un spectacol susţinut de trupa teatrului "Masca" şi cu demonstraţiile ansamblurilor artistice etnice de la Uniunea Elenilor, Uniunea turco-tătare şi Uniunea Ucrainienilor din România.

În muzeu se pot achiziţiona produse ale meşterilor populari, produse bio şi vinuri renumite. Satul Românesc de la... Muzeul Satului ne invită pe această cale să ne amintim de savorile toamnei! (Anca Alexe)

Începând de astăzi, Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti» şi-a deschis porţile pentru a-i ura bun venit bătrânei toamne... Anotimpul pictat în cele mai "bogate" culori şi-a făcut apariţia în inima micului sat din Bucureşti, şi a adus cu el povestea licorii sacre a împărtăşaniei creştine şi vechi datini legate de culesul viilor. Aşadar, până la data de 13 septembrie serbările toamnei vor fi închinate zeului antic Dyonisos, dar şi renumitelor podgorii "prez

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion acuză că fondurile de la Bruxelles pentru România vor fi tăiate din iunie. Nicușor Dan: „Minte ca o gazetă rusească”

HotNews acum o ora
George Simion, aflat joi la Bruxelles, a publicat pe Facebook un mesaj în care susține că „din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile”. EcoFin este format din miniștrii economiei și finanțelor din toate statele membre ale

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 5 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

Yannick Agnel, fost campion olimpic la natație, judecat pentru viol asupra unei minore

Mediafax acum 23 minute
Fostul înotător francez Yannick Agnel, în vârstă de 33 de ani, dublu campion olimpic la Jocurile de la Londra din 2012, a fost trimis în fața tribunalului penal din Haut-Rhin, Franța, sub acuzația de viol, a anunțat joi, procurorul din Mulhouse, Nic

Sondaj IRSOP pentru alegeri prezidențiale 2025, turul doi. Diferență de doar patru procente între Nicușor Dan și George Simion

Libertatea acum 4 ore
Un sondaj IRSOP realizat în perioada 10-13 mai 2025 arată o cursă strânsă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

“Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 15 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan

Gandul acum o ora
Tema acestei ediții: Marea resetare planetară. Agendă globală sau doar o teorie a conspirației? Generalul Emil Străinu analizează schimbările majore care au loc la nivel global, într-un context dominat de tehnologie, crize economice și conflicte int

Marius Șumudică își anunță DEMISIA de la Rapid: „S-a terminat”

Gandul acum o ora
Marius Șumudică a dat de înțeles că la finalul sezonului va pleca de la Rapid. Antrenorul pare că a pierdut vestiarul, iar rezultatele din ultimul timp nu dau speranțe pentru un loc de cupe europene, așa cum era obiectivul echipei. Săpunaru era priv

Rețea europeană de contrabandă cu bijuterii / ANAF: O firmă din Neamț a prejudiciat statul cu 72 de milioane de lei

HotNews acum 4 ore
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit implicarea unei firme din județul Neamț, specializată în comerțul cu bijuterii, într-un lanț de tranzacții fictive alături de alte trei entități din Italia,

Putin se retrage de la negocierile de pace de la Istanbul

Mediafax acum 7 ore
Vladimir Putin nu se va alătura întâlnirii de pace cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, eveniment planificat pentru data de mâine în Istanbul. Federația Rusă va fi reprezentată, în absența liderului de la Kremlin, de Vladimir Medinsky, fos

Comisia Europeană constată, cu titlu preliminar, că registrul de publicitate al TikTok nu respectă legislația UE

G4Media acum o ora
Comisia a informat joi TikTok cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia societatea nu îndeplinește obligația prevăzută în Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) de a publica un registru de publicitate. Un astfel de registru de

Vremea

București
acum

24°
joi

8°/24°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

5°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
Constanta
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

22°
joi

6°/22°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/19°