Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Prima zi a festivalului pentru copii s-a încheiat

Publicat in Adevarul, vineri 11 septembrie 2009 ·

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii "Micul artist" a început aseară. Membrii juriului nu au acordat nicio notă sub 7 micuţilor care au evoluat pe scena Teatrului Liric. Vocile copiilor au făcut să răsune aseară sala mare a Teatrului Elena Teodorini, începând cu ora 17.30, în cadrul ediţiei a şasea a festivalului „Micul artist“. Cei 18 concurenţi veniţi din Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Petrila şi Craiova au încercat să impresioneze publicul. Printre compoziţiile muzicale aplaudate a fost „Ben“, din repertoriul lui Michael Jackson, interpretată de Alexandru Băluţă  (11 ani), din Constanţa.

„Am înghiţit în gol la ultimul vers“

Chiar dacă Dragoş Sebastian Leonte (9 ani), cel care a ales să cânte „O floare pentru mâine“, a fost supărat că s-a încurcat spre finalul momentului artistic, băiatul speră să se claseze pe locul doi. „De un an de zile, de când m-am apucat de muzică, m-am pregătit special pentru această întrecere în fiecare după-amiază ore în şir. Nu vreau să iau premiul întâi, dar nici să plec acasă fără nimic. Să fiu la mijloc, pe treapta a doua. Sunt însă trist că am înghiţit în gol la ultimul vers“, ne-a mărturisit artistul, aflat la a patra apariţie pe scenă. Mai supărat a fost Ionuţ Florea (17 ani), din Constanţa, care a cerut să cânte de două ori „Chemarea dragostei“, nemulţumit de sonorizare. „Nu mi-a plăcut cum s-au auzit modulaţiile de la negativ. Nu m-am lăsat până nu am dovedit că pot mai mult“, a declarat Ionuţ. Organizatorii festivalului, membri ai Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI), au recunoscut greşeala. „A fost singurul candidat care a solicitat să urce pe scenă încă o dată. Considerăm că spectacolul este unul reuşit. Am introdus mai multe surprize, precum albă ca zăpada, zâne şi clovni care colindă prin oraş să dăruiască trecătorilor baloane“, a declarat Irina Negrea, din cadrul ARTI.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 48 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 46 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum 39 minute
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 56 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°