România ar putea intra, în câteva luni, într-o nouă procedură de infringement a Comisiei Europene, pentru încălcarea directivei despre batalurile cu şlam petrolier, care ar trebui golite până la sfârşitul anului, şeful Gărzii de Mediu considerând necesară "o minune" pentru a evita sancţiunile. "Conform directivei europene în domeniu, batalurile trebuie golite până la sfârşitul anului 2009. În România există peste 30 de astfel de bataluri, fiecare dintre ele având o su
România ar putea intra, în câteva luni, într-o nouă procedură de infringement a Comisiei Europene, pentru încălcarea directivei despre batalurile cu şlam petrolier, care ar trebui golite până la sfârşitul anului, şeful Gărzii de Mediu considerând necesară "o minune" pentru a evita sancţiunile.
"Conform directivei europene în domeniu, batalurile trebuie golite până la sfârşitul anului 2009. În România există peste 30 de astfel de bataluri, fiecare dintre ele având o suprafaţă de unul-două hectare, majoritatea aflate în proprietatea companiilor de petrol", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Silvian Ionescu.
Acesta a spus că, în prezent, în România nu există echipamentele necesare golirii acestora până la 31 decembrie 2009, termenul prevăzut prin directiva europeană invocată. Totuşi, Ionescu s-a declarat optimist, spunând că termenul nu a expirat încă şi că există soluţia de a fi aduse instalaţiile necesare din străinătate."Pot fi făcute minuni", a spus şeful GNM, care însă a criticat deţinătorii acestor bataluri, "Petrom, dar şi alţii, precum Lukoil, Dărmăneşti sau Suplacu de Barcău", care, deşi "au cunoscut prevederile directivei", au amânat momentul golirii acestora.
31 decembrie, data-limită
Directiva europeană referitoare la batalurile cu şlam prevede că, până la 31 decembrie 2006, deţinătorii aces