Dosarul lui Teodosian G., elevul de 13 ani care în luna iulie şi-a ucis mama cu 13 lovituri de ciocan în cap, este la un pas de a trece de procurori. Conform unor surse judiciare, procurorul de caz
Dosarul lui Teodosian G., elevul de 13 ani care în luna iulie şi-a ucis mama cu 13 lovituri de ciocan în cap, este la un pas de a trece de procurori. Conform unor surse judiciare, procurorul de caz Victor Codreanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi urmează să se pronunţe, marţi, în privinţa sorţii băiatului.
Ieri, tânărul a fost supus unei noi expertize psihologice de către comisia de specialişti de la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi unde este internat de o lună şi jumătate. „Raportul evaluării va fi elaborat în cursul săptămânii viitoare”, a declarat Călin Scripcaru, managerul spitalului Socola.
Deprimat după discuţiile cu procurorii
Medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi mai susţin că, de câteva zile Teodosian trece printr-o stare depresivă destul de accentuată. „A fost audiat de procurori în aceste zile şi a intrat într-o strare depresivă profundă. I-a crescut tensiunea brusc şi a avut nevoie de tratament medicamentos”, a mai explicat medicul Călin Scripcaru.
Acesta mai susţine că, în funcţie de decizia anchetatorilor, elevul-criminal ar puteamerge chiar şi la şcoală pentru a-şi continua studiile. „El poate fi supravegheat la noi şi în acelaşi timp poate merge la cursuri la o scoala pe care o va decide instanţa”, a încheiat şeful Spitalului Socola.