In minutele care au urmat ciocnirii primului avion in turnul de nord al World Trade Center, cand toate televiziunile din lume transmiteau in direct cel mai agresiv atentat terorist din istorie, auzeam deja o opinie care care avea sa imi dea fiori mai ceva decat imaginile celor doua cladiri prabusindu-se cu mii de oameni la pamant.
"Bine le-au facut americanilor! Le-au dat o lectie pe care o meritau cu varf si indesat. Cineva trebuia sa le arate lungul nasului ca prea isi luasera lumea in cap!"
Formulata mai alambicat sau mai rudimentar, mai grosolan sau in cuvinte mai sofisticate, aceasta idee a urmarit atentatele din 11 septembrie 2001 de fiecare data cand subiectul atacului asupra turnurilor WTC din New York a fost pus in discutie, indiferent de mediul si pregatirea celor implicati in discutie.
Am auzit aceasta idee sustinuta de reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale, de la medici la profesori si chiar jurnalisti, de persoane mai putin pregatite, dar si de oameni inteligenti si lucizi cu o cultura mult peste media obisnuita. Acest fapt este in sine mai ingrozitor decat orice explicatie care incerca sa justifice actele teoristilor.
In aproape toate cazurile, cu foarte putine exceptii, toti cei care sustineau aceasta idee isi aparau pozitia cu un fel de inversunare care trecea dincolo de orice apel la o minima rationalitate. Invariabil, cu totii ajungeau sa foloseasca in discursurile lor, mai devreme sau mai tarziu, ca ultim argument ideea ca astfel s-a infaptuit o dreptate de natura transcendenta, in sens religios de cele mai multe ori, care poate scapa intelegerii noastre.
La fel de invariabil, aproape toti cei care sustineau ca americanii au primit pe 11 septembrie 2001 o lectie pe care o meritau cu varf si indesat aveau grija sa se delimiteze totusi rapid de banuiala ca astfel ar ajunge sa sustina
