În 1956 apărea la Editura Gallimard romanul "Rădăcinile cerului"
("Les Racines du Ciel"), cel care avea să-i aducă lui Romain Gary Premiul Goncourt. Critica şi opinia publică aveau să-l prizeze drept întâiul roman ecologic şi, nu peste multă vreme, tot el avea să genereze o ecranizare de succes, cu Juliette Gréco şi Errol Flynn, în regia lui John Houston. Păreau să fie zorii unei treziri de conştiinţă, iar mijloacele - cartea şi filmul - o promiteau.
În 1980, în prefaţa celei de-a doua ediţii, autorul, aflat la 66 de ani, făcea o inventariere a câştigurilor morale ale acestei perioade. Implicit, şi a efectelor "de masă" ale operei sale. Îşi amintea cum, chiar în 1956, la o reuniune, într-un grup de 20 de jurnalişti notorii, cineva a pronunţat cuvântul "ecologie" şi doar patru dintre aceştia îi cunoscuseră sensul.
Trecuseră 24 de ani şi scontata trezire a lumii la conştiinţa binelui planetar şi a măsurii nu se produsese. "Timpurile nu s-au schimbat deloc de la publicarea acestei cărţi: se continuă a se dispune la fel de uşor de popoare în numele drepturilor popoarelor de a dispune de ele însele. Pătrunderea conştiinţei ecologice se loveşte de ceea ce aş numi inumanitatea umanului", scria Gary în prefaţă, ştiind bine că răul care putea ucide Terra era prostia pură. Morel, apărătorul elefanţilor din roman, şi Africa Ecuatorială Franceză, locul acestuia, nu erau decât simboluri: o conştiinţă şi o atitudine, primul, şi generozitatea Terrei, a doua.
Faţă de ambele, prostia pură - generând lăcomie, goană după resurse, hiperconsumism şi conturi bancare, închizând ciclul - putea avea efecte devastatoare asupra planetei, în numele progresului şi dezvoltării.
Romain Gary n-ar fi fost el dacă totuşi n-ar mai fi adăugat: "Pe întreg Pământul, forţele se organizează şi un tineret hotărât este în fruntea acestei lupte. El nu cunoa
