- Politic - nr. 376 / 12 Septembrie, 2009 Vazandu-l pe Victor Ciorbea, in ultimul timp atat de vehement si neindurator critic al acestei guvernari, devenit un fel de "Gica Galagie", fost premier pe timpul in care presedinte al Romaniei era Emil Constantinescu, urmarindu-l cum tuna si fulgera in stanga si in dreapta, pe la televiziuni, impotriva "stalinistilor", "comunistilor" si "securistilor", demolandu-i, pur si simplu, pe actualii puternici ai clipei si ai zilei, m-am intors cu gandul la ziua de 28 iunie 1997. Nu inainte de a-i adresa o intrebare celui devenit din sindicalist (va amintiti cum il instruia actorul Ion Caramitru sa dea mana cu cetatenii?!) prim-ministru, atat de obisnuit sa vada doar paiul din ochiul altuia, nu si barna din cel propriu. Daca Romania a ajuns azi in aceasta cadere libera, oare dumnealui nu are nicio vina? De ce nu a facut el, atunci, doar era prim-ministrul Guvernului Romaniei, tot ce pretinde, cu atata vehementa, sa faca actualii guvernanti? Dar sa revenim la acea zi de 28 iunie 1997, tocmai pentru a vedea cam cum si ce gandea el atunci, in calitate de premier in catastrofala guvernare CDR. La cererea unei delegatii a PUNR, venita din partea muresenilor, dupa o asteptare de doua ore, premierul Victor Ciorbea ne-a primit la Palatul Victoria. Aveam de discutat problemele noastre, ale romanilor mureseni si ardeleni, intr-un moment al pretentiilor din ce in ce mai absurde ale udemeristilor, iredentistilor, separati stilor si sovinilor maghiari privind tablele bilingve ale primarului de atunci al Targu-Muresului, Fodor Imre (ajuns si el azi "scaunas” de frunte!), pretentia de a avea cea de a doua limba oficiala in stat – maghiara, autonomia teritoriala pe criterii etnice, sub chipul fostei Regiuni Autonome Maghiare. Era pe vremea in care cel mai slab presedinte postdecembrist Emil Constantinescu – prea sufla in ciorba domnului Ciorbea, sc