Răzvan Exarhu: “Fericirea de a fi mulţumit s-ar traduce astăzi prin fericirea de a nu suferi. ”
Ridicat la absurd, e ca şi cum ai fi singurul supravieţuitor al apocalipsei şi ai fi mai degrabă mulţumit că ai scăpat cu viaţă. Mulţumirea, mica satisfacţie sunt un fel de hamburger cu cartofi prăjiţi, comparativ cu fericirea reprezentată, să zicem, de nişte pulpe de berbecuţ cu vin pelin. Dar asta e, sigur, o chestiune de gust. Nu e niciun mister că dresajul zilnic atomizează frenetic suprafeţele de bucurie la care are dreptul omenirea: o casă mică, o maşină din ce în ce mai mică, o mică familie, micile satisfacţii. Dreptul natural se restrânge, trebuie să ne înghesuim puţin ca să avem amintiri frumoase. Ba chiar sunt din ce în ce mai mulţi entuziaşti gata să pustiască totul în calea lor ca să aibă şi ei un loc să fumeze o ţigară şi să facă un grătar.
Am descoperit o carte prevenitor apocaliptică, scrisă de un laureat al Premiului Nobel pentru Medicină şi Fiziologie, Konrad Lorenz, intitulată: “Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” (Ed. Humanitas). Aici, înlocuirea intensităţii bucuriei cu plictisul, moleşeala, uniformitatea şi, mai ales, lupta zilnică împotriva oricărei forme de neplăcere sunt descrise ca: Moartea termică a simţurilor. Răcirea lumii se petrece în tăcere, la adăpostul încălzirii globale. E aproape înspăimântător să observi cât de complicat, cât de laborios, extenuant şi aseptic a devenit procesul la capătul căruia ne aşteaptă bucuria. Se povesteşte în carte despre experimentele la care au participat nişte tineri plictisiţi şi ispitiţi de gândul sinuciderii. Un medic inspirat le-a oferit ocazia de a salva oameni de la înec şi aşa a reuşit să-i vindece şi să-i aducă înapoi în lume. Pare un act gratuit, care reia la o scară mult mai intensă şi periculoasă ideea din “De veghe în lanul de secară”, unde un puşti dezechilibra
