A început cu un dor. Un dor pentru anii aceia când serile veneau cu o cântare ce se prelungea până târziu, în noapte, în restaurantele din Craiova. S-a întâmplat să se reîntâlnească toţi patru şi să formeze Black Box Band. Acum, pe terasele din Bănie, se aud din nou coverurile şi melodiile ce vor seduce mereu.
O terasă aproape liniştită, umbrită de toamnă, zvâcnind încă după zilele înfierbântate, când totuşi nu se petrecea nimic. Dinspre mesele înveşmântate în pânze crem, ingredientele se zbat să cucerească punctele cardinale ale limbii. Acolo e busuioc şi miez de măslină verde stors până la epuizare, dincoace un sos cu gust sălbatic şi răzvrătit, greu de descifrat. Mesenii abandonează cu greu plăcerea primară pentru o vorbă. Îşi clătesc gura cu licoarea lui Bachus, uleioasă sau rubinie, apoi o iau de la capăt, într-un gest repetat.
Seducţia muzicii
Un zgomot intrus, o coardă ciupită cu nerv, un ropot de tunete, o voce. Festinul ce se desfăşoară în taină la fiecare masă e întrerupt brutal, fără vreme de tocmeală. Capete se-ntorc către scena zărită cu minute în urmă şi aruncată apoi în subconştient. Valentin Vătuiu, Alin Milosav, Valentin Rotari şi Gabriel Ionescu încep lupta. O melodie, apoi alta, apoi alta. Ritmurile se contorsionează, tensiunea urcă şi coboară, sunetele provoacă, într-un pact ludic cu pofta fiecăruia dintre cei prezenţi de frumuseţe. Eric Clapton, Joe Coker, Sting vin în seara asta pe terasa nesperiată încă de toamnă. Oamenii prind a zâmbi. Unul câte unul se lasă înfrânţi, aproape fără să bage de seamă şi depun pe masă, vinovaţi, ustensilele de cină. În faţa lor, peste spaţiu, jucându-se cu ritmurile, aruncând sunetele, ignorând limitele, Black Box Band.
Aşa cum era odinioară
Li se făcuse dor. Aşa a început, totul, cu câteva săptămâni în urmă. Li se făcuse dor să se întâmple din nou, în restaura
