Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodosie pledeaza la procurorul general

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Lovitură după lovitură pentru Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual. Plângerea formulată de prelat împotriva începerii urmăririi penale a fost respinsă, înainte ca dosarul să fie trimis către Direcţia Naţională Anticorupţie. ÎPS poate contesta soluţia, la procurorul general.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată săptămâna trecută de arhiepiscopul Tomisului, împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de el. Potrivit declaraţiilor procurorului Simona Frolu, din cadrul Parchetului Înaltei Curţi, plângerea a fost respinsă înainte de trimiterea dosarului către DNA. ÎPS poate însă să conteste această soluţie la procurorul general, Laura Codruţa Kovesi. În plângerea respectivă, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie susţinea că, înainte de începerea urmăririi penale, ar fi trebuit să se ceară acordul Patriarhiei, dată fiind calitatea sa de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prima lovitură pentru Teodosie a venit, practic, în aceeaşi zi în care s-a aflat despre plângerea prelatului, chiar din partea Patriarhiei. Prin purtătorul de cuvânt al instituţiei, părintele Constantin Stoica, Patriarhia a subliniat că Arhiepiscopul Tomisului este cercetat de Parchetul General în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, nu pentru presupuse nereguli statuare săvârşite ca ierarh, adică sacramentale, administrativ-bisericeşti, juridice sau contabile.

Parchetul zice ca Patriarhia

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai precizat că, la şedinţele Sinodului Mitropolitan şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din luna iunie, au fost luate în discuţie, în legătură cu Arhiepiscopia Tomisului, probleme care au vizat disciplina clerului din această eparhie. Prin aceste declaraţii oficiale ale mai-marilor Bise

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden scoate Cuba de pe lista statelor care susțin terorismul

HotNews acum 24 minute
Administrația Biden a anunțat, marți, că va elimina Cuba de pe lista susținătorilor statali ai terorismului, o măsură luată pe finalul mandatului, care este probabil să fie inversată de Trump. Un înalt oficial american a declarat că „o evaluare a fo

Şofer oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă, la Constanța

G4Media acum 2 ore
Un tânăr de 26 de ani a fost oprit, marţi, de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 22C, între Medgidia şi Poarta Albă, existând bănuiala că autoturismul pe care acesta îl conducea fusese furat, a informat Inspectoratul de Pol

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 3 ore
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 5 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 9 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 49 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Educaţiei: Ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi

News.ro acum 2 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 3 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/4°