Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: A crescut violenţa în şcoli

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

În primele şase luni din 2009 au avut loc 32 de incidente violente în şcolile din judeţ. Poliţiştii spun că, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, agresiunile în şcoli şi în afara acestora au crescut 23%. Oamenii legii avertizează că incidentele violente au loc atât în incinta şcolii cât şi în preajma lor, motiv pentru care, înainte de începerea anului şcolar, atrag atenţia părinţilor asupra educaţiei pe care le-o dau copiilor. „ Mediul familial este cel în care se formează personalitatea şi comportamentul unui copil, educaţia acestuia pornind cu primele sfaturi ale părinţilor. Din păcate, timpul acordat copiilor devine tot mai puţin important atunci când alte probleme tind să acapareze în totalitate atenţia părinţilor. Acest fapt este, în mod cert, una din principalele cauze ale comportamentului necivilizat şi chiar violent pe care îl au unii tineri în şcoli ”, a explicat comisarul şef  Mihaela Hermeneanu, şefa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Braşov.

Victimele colegilor de şcoală

Poliţiştii spun că dintre cele 32 de infracţiuni comise anul acesta în rândul elevilor s-au petrecut atât în şcoli cât şi în licee. 17 dintre ele au avut loc în incinta unităţilor de învăţământ şi 15 în vecinătatea lor. În aceste fapte au fost implicaţi 20 elevi ca autori ai infracţiunilor şi 23 elevi au devenit victime. Indiferent de locul unde se află, copiii şi tinerii sunt categorii de persoane cu un risc victimal crescut datorită constituţiei lor fizice, a capacităţii reduse de anticipare a pericolului precum şi a naivităţii. „ Tocmai de aceea, părinţii, profesorii şi, nu în ultimul rând, poliţiştii trebuie  să-i  înveţe  pe micuţi cum să evite anumite situaţii care îi pot transforma în victime  şi ce  anume  trebuie să facă dacă totuşi se  întâmplă  astfel  de lucruri. Recomandarea noastră pentru părinţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu Florin Roman/ Vîlceanu: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel, ca între doi colegi care se cunosc foarte bine

News.ro acum 21 minute
Deputatul Dan Vîlceanu, este urmărit penal ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor. Potrivit procurorilor. acesta i-a produs lui Roman ”leziuni

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 2 ore
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Cod portocaliu de inundații în 12 județe, cod galben în mare parte din țară

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Râuri din 12 județe sunt, până miercuri după-amiază, sub avertizare hidrologică Cod portocaliu. Altele sunt sub Cod galben. Începând de marți ora 12:00, până miercuri la ora 16:00, este în vigoare un Cod galben de inundații pe râuri din

Marcel Ciolacu- „Toate forțele politice vor o soluționare rapidă a calendarului electoral. Joi vom avea Coaliție“

Ziua Constanta acum 49 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pe

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 2 ore
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum o ora
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 2 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Mesajul lui Edward Iordănescu înainte de meciul generaţiei de suflet, cu Olanda: „Ne dorim enorm o calificare”

Mediafax acum 7 ore
România întâlneşte Olanda în penultimul meci din optimile de finală ale UEFA Euro 2024, la Munchen, înainte ca Austria să înfrunte Turcia la Leipzig. Optimile de finală ale UEFA EURO 2024 se încheie marţi, România încercând să scrie un nou capitol î

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum 2 ore
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

34°
mar.

19°/34°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°