Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Grotele de la Turnu sunt loc de pelerinaj

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

La nici 30 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, mânăstirea Turnu reprezintă al doilea lăcaş de cult căutat de turişti şi credincioşi veniţi pe Valea Oltului.

Mănăstirea Turnu, din Vâlcea este aşezată pe malul stâng al Oltului, la doar doi kilometri de o altă perlă a ortodoxismului românesc – Mănăstirea Cozia. Deşi nu este la fel de cunoscută ca surata ei de pe celălalt mal al Oltului, Turnu este poate la fel de apreciată de credincioşi şi vizitată de turiştii în căutare de linişte şi spiritualitate. Curioşii vin la Mănăstirea Turnu în special pentru grotele săpate în stâncă dură de pustnicii Daniil şi Misail în urmă cu aproape 500 de ani, mărturii ale rădăcinilor pe care creştinismul le are în zonă. “Istoria locaşului începe prin secolele XV – XVI, când nişte călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici trăind în sărăcie deplină. Şi-au săpat chilii în stâncă iar pe la jumătatea secolului XVI, adunându-se mulţi pustnici, Misail ridică o bisercă ce şi acum străjuieşte intrarea în complexul monahal”, se arată în monografia locaşului de cult. Mii de turişti şi tot atâţia credincioşi calcă pragul Mănăstirii, fascinaţi de povestea pustnicilor ce au reuşit să trăiască în chili săpate în piatră, în comuniune deplină cu Dumnezeu. “Cel puţin o dată pe an venim la Turnu pentru că este o zonă cu adevărat miraculoasă. Venim cu toată familia pentru a vizita chiliile din stâncă şi pentru a aprinde lumănări”, povesteşte Radu Someşan din Sibiu.

Singura biserică cu etaj din Oltenia

Corpul principal al mânăstirii, construit la începutul secolului XX se diferenţiază de toate aşeămintele monahale din Oltenia datorită faptului că este una dintre rarele biserici cu etaj. Ridicată pe planurile unui renumit architect polonez, ce şi-a pus amprenta asupra întregului ansamblu, clădirea adăposteşte în fapt două biserici şi un etaj în care există camera de locuit. Ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 8 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 6 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°