Naveta spaţială Discovery a ajuns cu bine la baza aeriană Edwards din California, ieri, după ce NASA a amânat aterizarea cu o zi, din cauza vremei nefavorabile, relatează Reuters. Sursa: NASA
Cerul înnorat a făcut imposibilă aterizarea navetei la centrul spaţial Kennedy din Florida, NASA redirecţionând-o spre baza aeriana Edwards, unde a aterizat la ora locală 8:53 p.m.
Discovery şi-a încheiat cu succes misiunea de 14 zile pentru construirea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Aceasta a fost lansată pe 28 august pentru cea de-a 128-a misiune spaţială a NASA.
Pericol de coliziune
Echipajul navetei a reuşit, joi, să evite coliziunea cu un deşeu orbital, lung de 10 centimetri, potrivit fotografiilor realizate. Se pare că obiectul, rămas neidentificat, a fost pierdut în timpul ultimei ieşiri de pe orbită a doi astronauţi, pe 5 septembrie.
Acesta, însă, nu provenea din scutul de protecţie termică al navetei, potrivit experţilor NASA. Membrii misiunii au evaluat, miercuri, starea scutului termic al navetei, prin analizarea atentă a imaginilor luate de echipaj în timpul ultimei ieşiri pe orbită, pentru a se asigura că naveta nu este avariată înainte de intrarea în atmosfera terestră.
În 2003, naveta Columbia a fost lovită în timpul decolării de o bucată de spumă izolatoare, desprinsă din zona rezervorului principal de alimentare. Columbia s-a dezintegrat în timpul manevrei de aterizare, după ce a reintrat în atmosferă, provocând moartea tuturor celor şapte astronauţi aflaţi la bordul său.
Schimb de astronauţi
Naveta Discovery l-a adus înapoi pe astronautul american Tim Kopra, care a petrecut 57 de zile ca inginer de zbor la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, el fiind înlocuit de Nicole Stott. Ea va fi unul dintre cei şase membri permanenţi ai echipajului ISS, până î