Încrederea consumatorilor americani în economie a crescut în această lună peste aşteptări, ritmul disponibilizărilor a încetinit iar economia se pregăteşte de ieşirea din criză, potrivit inducelui Reuters/Universitatea din Michigan. Indexul preliminat pentru luna septembrie arată că încrederea consumatorilor a urcat la 70,2, faţă de 65,7 în august, şi peste estimarile care indicau un avans temperat, până la 67,5. Cu toate că sunt mai optimişti, aceştia ezită să îşi
Încrederea consumatorilor americani în economie a crescut în această lună peste aşteptări, ritmul disponibilizărilor a încetinit iar economia se pregăteşte de ieşirea din criză, potrivit inducelui Reuters/Universitatea din Michigan.
Indexul preliminat pentru luna septembrie arată că încrederea consumatorilor a urcat la 70,2, faţă de 65,7 în august, şi peste estimarile care indicau un avans temperat, până la 67,5.
Cu toate că sunt mai optimişti, aceştia ezită să îşi mărească cheltuielile, care aduc 70% din produsul intern brut al Statelor Unite. Pentru moment, concentrarea amercanilor spre economisire şi reducerea datoriilor nu ajuta cu nimic revenirea economiei naţionale.
"Îngrijorarea noastră este că odată ce planul guvernamental de stimuli va lua sfârşit, nu va mai fi nimic care sa impingă economia şi aceasta va cadea din nou", a declarat economistul Jeff Rosen, de la Briefing.com Chicago.
Indicele care reflectă percepţia americanilor asupra situaţiei lor financiare, a urcat de la 66,6 la 71,8. Şi indicele aşteptărilor de consum pentru următoarele 6 luni a urcat, de la 65 în august, la 69,2 în septembrie.
SURSA: Bloomberg