Fără Manojlovic, tehnicianul Zoran Kurtes nu poate conta nici pe serviciile lui Dimache şi Adzic, accidentaţi în meciul amical de la Cluj
După ce a început în forţă noul sezon competiţional, cu o victorie categorică în prima etapă, contra celor de la HC Odorhei, Handbal Club Municipal Constanţa joacă duminică, de la ora 11.00, la Timişoara, împotriva echipei locale, Universitatea Poli Municipal.
Formaţia pregătită de Zoran Kurtes are o misiune aparent uşoară în meciul cu bănăţenii, deşi a traversat o săptămână în care a fost lovită de ghinioane din toate părţile. Astfel, după ce forul european de handbal nu le-a permis să joace în Sala Sporturilor din Constanţa meciurile din grupele Ligii Campionilor, iar Nikola Manojlovic, marea speranţă pentru optimile Ligii, a plecat în Germania fără să îşi ia măcar rămas-bun de la colegi, campioana vrea să dovedească duminică, la Timişoara, că aceste lucruri nu au afectat cu nimic moralul echipei şi să obţină o nouă victorie. Conducerea formaţiei de pe litoral este sigură că, şi în aceste condiţii, HCM îşi păstrează obiectivele propuse la începutul sezonului. „Avem încredere în băieţii prezenţi în formaţie. Obiectivul nostru de a fi prima echipă românească care depăşeşte faza grupelor Ligii Campionilor rămâne neschimbat", a declarat directorul executiv al grupării constănţene, Nurhan Ali. În ceea ce priveşte meciul de duminică, tehnicianul Zoran Kurtes nu poate conta pe cele două piese importante în angrenajul echipei - Aleksander Adzic şi Alexandru Dimache, ambii accidentaţi în meciul amical de la sfârşitul lunii august, cu Universitatea Cluj. Timişorenii, în schimb, joacă pentru prima oară în faţa propriilor suporteri, în acest sezon, după ce în prima etapă au fost învinşi la limită de cealaltă echipă dobrogeană prezentă în Liga Naţională, CSM Medgidia. De asemenea, Stănescu şi compania speră să repete evoluţi