Castelele au mereu ceva fascinant în modul lor de a te face să crezi că la tot pasul, după fiecare colţ, ai putea întâlni legende necunoscute ori poate chiar vreo comoară, ori vreo prinţesă, poate chiar fantome. În ultimii 20 de ani, România n-a ştiut să-şi valorifice acest atu. Legislaţia incoerentă, lipsa de bani şi de interes, o infrastructură mai mult decât absentă pe alocuri au lăsat aceste atracţii turistice în paragină şi au golit de interes orice potenţial turist.

Doar în Transilvania sunt 24 de castele şi aproximativ 100 de conace care, în cel mai fericit caz, supravieţuiesc într-o stare jalnică. Castelul Karoly este un superb monument neogotic ascuns în inima oraşului de frontieră Carei. Cândva, castelul stătea alături de marile cetăţi de apărare ale Europei într-una dintre liniile care delimitau prin arme lumea creştină de lumea otomană. L-au demolat habsburgii, l-au îngenuncheat cutremure. De fiecare dată şi-a ridicat turnurile din nou pentru a rămâne mărturie că pe aici români, germani, maghiari, evrei şi romi au supravieţuit vreme de secole împreună. Acum, cu tencuiala căzută în interior, cu încăperi ce stau mai-mai să se prăbuşească, cu scări care urcă şi coboară pe fostele sale metereze de cetate de apărare, ajunse să fie vopsite la înălţimea omului cu vopsea de ulei, vajnic conturată cu o culoare mai închisă într-un sumar şi barbar stil comunist, cu un parc a cărui vegetaţie s-a sălbăticit între timp, Castelul Karoly se luptă în continuare cu uitarea ascunsă într-un prezent nemilos. Ar putea fi una dintre principalele atracţii turistice ale României care îi este şi proprietar. Însă e doar o clădire scorojită ascunsă într-un parc dendrologic, despre care prea puţină lume îşi mai aminteşte că a fost una dintre primele "grădini botanice" private din regiune, cu peste 280 de specii şi subspecii de arbori rari care încă mai sunt ocrotiţi,