PROIECT DE LEGE. Mămicile sau tăticii care-şi încheie concediul de maternitate pot sta acasă pe banii statului, dacă-şi deschid „mini-creşe”. Sursa: Hepta
Fenomenul bonelor bătăuşe, tot mai întâlnit în ultima vreme, ar putea fi eradicat dacă proiectul de lege privind serviciile de îngrijire şi educare a copiilor pe timpul zilei va intra în vigoare de la începutul anului viitor. Această opinie este împărtăşită atât de cei care au elaborat actul normativ, cât şi de psihologii din domeniul protecţiei copilului.
Unul dintre principalele argumente ar fi acela că bonele ar putea fi înlocuite chiar de mămicile care-şi încheie concediul de creştere a copilului. Acestea pot rămâne în continuare acasă, pe banii statului, dacă-şi deschid la domiciliu „mini-creşe”, în care pot aduna maximum patru copii. Iar prevederea este valabilă şi pentru tătici.
Dădacele la negru, doar pe riscul părinţilor „Legea vine în sprijinul părinţilor care vor să-şi dea copiii în grija unor specialişti, care să fie şcoliţi în sensul unei educaţii pozitive şi monitorizaţi”, este de părere Ileana Savu, secretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC). Aceasta avertizează totuşi că, prin adoptarea actului normativ, „fenomenul bonelor la negru nu va dispărea, dar va fi pe riscul părinţilor”.
De aceeaşi părere este şi Daniela Gheorghe, psiholog de copii şi membru al Federaţiei ONG-urilor în Protecţia Copiilor. „Din ce în ce mai mulţi părinţi se tem acum de bonele neprofesioniste, care s-au demonstrat destul de periculoase. Chiar dacă este deficit de bone, ei vor prefera să angajeze legal un om care are cursuri specializate şi a trecut de probele psihologice”, crede Gheorghe.
Astfel, Legea bonelor stipulează con diţii mai stricte pentru persoanele care vor să aibă grijă de copii, pentru preîntâmpinarea