Neuitatul 1989!
De cate ori am visat anul 1989! Il mai visez si acum, fiindca istoria e destul de zgarcita in file de maretie, cand un popor se inalta in toata statura sa nationala, isi arunca spaimele si catusele, isi dezleaga aripile inlantuite si isi striga setea de libertate. Anul 1989 venea peste basarabeni ca o ploaie cu apa vie, care ii trezea la viata de la opinca pana la vladica, le reinnoda firul rupt al demnitatii nationale, le curata memoria de zgura, minciuna si uitare, le amintea de originea lor daco-latina, de stramosii legendari, de Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si adevaratul Mihai Eminescu. Astazi pare de necrezut, dar atunci sute si mii de oameni simpli, din sate de la 20-50-100 de km de capitala, veneau pe jos, in coloane, la Chisinau, ca sa arate puterii comuniste ca Moldova nu e un peron de gara siberiana, ci o vatra milenara, cu un popor stravechi, bastinas, care cu pretul sangelui si-a aparat mosia de strainii hrapareti. Si o va apara ori de cate ori va fi nevoie. In 1989, Chisinaul se zguduia de vocile multimilor care scandau "Unire, moldoveni!", "Limba romana! Alfabet latin! Tricolor!". In acele zile de inviere, zeci de mii de oameni s-au cunoscut si infratit in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau si au jurat sa duca dreptatea si libertatea in toate satele basarabene. Moldova incepuse sa nu mai arate ca o gubernie ruseasca. Pas cu pas, acest neam sfartecat si umilit se trezea din somnul de moarte si cucerea prin solidaritatea sa cetate dupa cetate, duhul libertatii trecea de la om la om, de la un sat la alt sat, de la casa la casa. Era pentru prima data cand dupa ocuparea Basarabiei de tancurile rusesti, poporul punea piciorul in prag si spunea deschis regimului comunist cine este adevaratul stapan al Moldovei. Vocea unita a moldovenilor acoperea zgomotul tancurilor si blindatelor, care la comanda mai "rataceau" pe strazi
