"Marea coalitie" PD-L - PSD a fost condamnata de la inceput la esec.

Nascuta din nevoia unei guvernari stabile, inaintea izbucnirii crizei economice, ea a fost, in fapt, un "mariaj de interes". PD-L-ul, castigatorul la limita al ultimelor alegeri legislative, ar fi preferat o regrupare guvernamentala a dreptei printr-o alianta cu PNL-ul si, eventual, UDMR-ul. Incapatanarea liberalilor, condusi in acel moment de Calin Popescu-Tariceanu, in solicitarea sefiei administratiei, a blocat acest proiect. PD-L-ul s-a fript odata cu ciorba si sufla, de acum, si in iaurt. Aproape trei ani de guvernare liberala minoritara (cu sprijinul PSD-ului) excludeau orice repetare a experientei. PD-L-ul a socotit normal, avand un numar dublu de alesi fata de PNL, sa detina postul de prim-ministru. Liberalii au fost exclusi, realizand mai tarziu cat de dura este viata fara posturile si demnitatile administrative. Schimbarea lui Tariceanu de la sefia partidului nu a mai putut salva situatia. PD-L-ul realizase intre timp coalitia cu PSD-ul, chiar daca ea a fost, cum au observat toti analistii, o alianta contra naturii.

PSD-ul isi dorea acest mariaj. Cei patru ani de opozitie (chiar daca, in ultimii trei, PNL-ul, dependent de voturile parlamentarilor PSD, a facut concesie dupa concesie) i-au "infometat" aderentii, au blocat o multime de (posibile) afaceri manoase. Exista, asadar, o presiune a "nucleului dur" din PSD pentru revenirea la guvernare. Iar Mircea Geoana, liderul partidului si echipa lui nu s-ar fi mentinut la conducere daca ratau sansa revenirii in fruntea bucatelor. D-l Geoana si-a pastrat postul de presedinte al PSD datorita unui echilibru extrem de fragil intre gruparile interne ale partidului, pierderea "beneficiilor" administrarii tarii putand duce la clocotul nemultumirilor surde, acumulate in timp. A acceptat, in consecinta, pierderea sefiei guvernului, primi