Cunoscutul scenarist Larry Gelbart, care scris „MASH”, a încetat din viaţă, ieri, la 81 din ani, în locuinţa sa din California, după o luptă cu cancerul, relatează LA Times în ediţia electronică.
„Larry avea stil şi graţie, era un scriitor minunat care putea să se joace cu vorbele mai bine decât oricine altcineva”, a declarat Mel Brooks, care i-a fost prieten din 1950.
Jack Lemmon l-a descris ca fiind „unul dintre cei mai buni scriitori de comedie ai secolului XX”. Iar Woody Allen l-a caracterizat drept „cel mai bun scenarist de comedie pe care l-am cunoscut vreodată şi unul dintre cei mai buni băieţi”.
Emblema „MASH”
Gelbart va rămâne în posteritate pentru serialul „MASH”, la al cărui scenariu a lucrat ani de-a rândul. Serialul a fost pornit după ce Robert Altman a lansat, în 1970, filmul de cinema cu acelaşi nume, bazat pe cartea lui Richard Hooker, pseudonimul unui fost chirurg militar din războiul din Coreea.
Scenaristul locuia la Londra şi producea un show de televiziune când regizorul Gene Reynolds l-a invitat să lucreze la scenariul pentru un episod pilot de „MASH”. „Larry nu se pricepea numai la umor şi glume, avea puncte de vedere foarte bune şi era sensibil la subiectul inutilităţii războiului”, a declarat Reynolds.
"MASH" a debutat pe postul de televiziune CBS, în 1972 şi a devenit unul dintre cele mai de succes seriale de comedie.