Campioana s-a chinuit pe teren propriu cu o nou-promovată, iar miercuri o aşteaptă debutul în Ligă. Sursa: Maria Studio
Campioana Unirea Urziceni s-a chinuit ieri, pe teren propriu, cu Unirea Alba Iulia, pe care a învins- o cu „scorul săracului”: 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de expetrolistul Laurenţiu Marinescu, în minutul 30. Marinescu a fost pentru prima dată titular la echipa ialomiţeană şi a înscris cu o lovitură de cap, după o centrare excelentă venită de la Sorin Frunză. Campioana s-a mulţumit cu acest scor „italienesc” şi a terminat meciul apărându-se supranumeric împotriva unei nou-promovate! Asta în condiţiile în care echipa lui Dan Petrescu va debuta miercuri în grupele Ligii Campionilor, pe terenul celor de la FC Sevilla!
Singura scuză a ialomiţenilor este că n-au vrut să rişte nicio accidentare înaintea debutului în Liga Campionilor. „Bursucul” i-a menajat pe Bruno Fernandes, Valeriu Bordeanu, Răzvan Pădureţu şi Marius Bilaşco, iar internaţionalul Iulian Apostol a lipsit din pricina unei accidentări. În schimb, la formaţia campioană au revenit Tiberiu Bălan şi Dacian Varga, pe care Sportul Studenţesc i-a împrumutat încă o dată ialomiţenilor.
„Nu este niciodată uşor în meciurile cu formaţiile mici. Ne aşteptam să întâmpinăm dificultăţi. În partida de azi (n.r. - ieri) am fost cu gândul la meciul din grupele Ligii Campionilor.”
George Galamaz, căpitanul echipei Unirea Urziceni
Ex-stelistul
Antonio Semedo a fost şi el titular, dar nu s-a evidenţiat, iar publicul a aplaudat schimbarea acestuia cu Dacian Varga. Ardelenii puteau da lovitura pe final, însă sârbul Rade Veljovici (jucător împrumutat de CFR Cluj la Unirea Alba Iulia) a reluat din „foarfecă” peste poarta gazdelor. Ma rius Avram, fiul şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor, nu mai ia pauză nici o etapă de când ta