Unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei Franceze a avut loc pe un teren de tenis de cîmp, cu Robespierre, Mirabeau sau Guillotin la serviciu
Primăvara lui 1789. Franţa fierbe. În aer adie vînt de schimbare. Lui Ludovic, cu numărul 16 pe tricou, îi miroase a cîrpă arsă. Convoacă Adunarea Stărilor Generale, lucru ne mai întîmplat de aproape două secole, ca să le spună oamenilor ce şi cum. Pe 17 iunie, concilierea eşuează şi reprezentanţii stării a treia formează Adunarea Constituantă Naţională. “Delfinul” ia foc şi le închide toate uşile. Atunci, Joseph Ignace Guillotin, băiatul care va da numele maşinăriei de ucis, are o idee: “Să ne refugiem în Sala Jocului cu Mingea!”
Nu pleacă pînă nu zămislesc Constituţia!
Pe la 1686, Nicolas Crete fusese chemat de Ludovic al XIV-lea. “Tată, cînd afară plouă, e nasol de jucat. Fă ceva frumos la Versailles, ca să dau aşi şi cînd e vremea turbată!” S-a executat repede şi “Sala Jocului cu Palma”, devenită ulterior “Sala de Tenis”, e inaugurată…
…Guillotin vede uşa. Se adună toţi acolo: 578 de deputaţi. Uite-l pe Jean Baptiste-Pierre Bevière, cel care va redacta documentul!… Uite-l pe Robespierre, “Incoruptibilul”, cel care va sfîrşi peste cinci ani sub lama aparatului produs de mintea lui Joseph Ignace!…Iată-l şi pe Joseph Martin, “Unicul”, cel care va refuza să semneze un act neparafat de Rege! În fine, se distinge şi Abatele Gregoire, omul-simbol, cel care va aboli sclavia în Franţa. Toţi jură să rămînă uniţi şi să nu se despartă pînă nu vor da Ţării o Constituţie. Şi se ţin de cuvînt, chiar dacă Louis îi închide pe dinafară şi le face zilele amare. Perdelele sar în aer, e curent, geamurile sînt deschise, căldura e înăbuşitoare. Se ţipă, se urlă, fiecare se bate cu pumnul în piept. Din cînd în cînd, pentru cîteva secunde, se face linişte, atît cît Jean Baptiste să mai citească un punc
