Fata dă viaţă Cenuşăresei, Albei ca Zăpada şi multor altor personaje de basm. Toţi copiii o iubesc şi o recunosc pe stradă, părinţii o invită la petrecerile pentru cei mici, iar băieţii de vârsta ei o curtează. Silvia Petre are doar 22 de ani şi are o pasiune inedită pentru vârsta ei. Îi plac foarte mult copiii. Deşi acum doi ani nu era pasionată de cei mici şi nu îi voia în preajma ei mai mult decât câteva minute, acum îşi petrece mai mult de şase ore pe zi în preajma lor. Asta pentru că Silvia este colaboratoare la „Paradisul Copiilor“ şi organizează petreceri tematice pentru cei mici. „Înainte să lucrez aici nu îmi plăceau copiii. Mă uitam la ei cu alţi ochi. De când stau cu ei mai mult şi lucrez cu ei sunt înnebunită după cei mici“, explică fata.
Interpretează personaje de basm
Cei mici o ştiu pe Silvia oricum altcumva decât îmbrăcată normal. O recunosc ca fiind Albă ca Zăpada, Zâna Zorilor şi Cenuşăreasa, dar şi ca personaje mai noi, dar pe placul celor mici, cum ar fi Hannah Montana. „Mă îmbrac în costumul personajului pe care trebuie să îl interpretez şi din momentul ăla nu mai sunt Silvia. Sunt un personaj de basm. Copiii mă iubesc foarte tare, iar eu sunt tare fericită atunci când le văd sclipirea aceea în ochişori“, spune tânăra.
Silvia a debutat ca model pentru Active Models. A prezentat pe mai multe podiumuri din întreaga ţară, de la rochii de mireasă până la lenjerie intimă. Unul dintre marii creatori pentru care a păşit pe podium a fost Cătălin Botezatu. „Am prezentat lenjerie intimă pentru Piers şi Botezatu, am făcut calendare pentru Motor Jeans şi Sandro Ferrone şi sunt tare mândră că într-un hotel din Piatra Neamţ am văzut în cameră calendarul pe care apar eu“, povesteşte Silvia.
Personaj de aproape doi ani
De doi ani, Silvia este pionul principal al petrecerilor tematice de la