Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Damiano Cunego face dubla pe La Pandera » Valverde îşi merită tricoul auriu

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 13 septembrie 2009 ·

Italianul Damiano Cunego (Lampre) a obţinut cea de-a doua victorie de etapă din Turul Spaniei, după ce şi-a surprins colegii de evadare şi a atacat puternic pe La Pandera. Alejandro Valverde trece de cele trei probe de foc ale săptămînii, dar şi de un atac brav al australianului Cadel Evans, dovedind că merită să îmbrace cea mai importantă distincţie din ciclismul iberic

Poate că cele peste 28 de minute pierdute în etapa de ieri din Turul Spaniei ar fi făcut pe oricine să se îndoiască de faptul că ar putea pleca cu prea multe amintiri plăcute de pe căţărarea de final dintre Granada şi La Pandera. Damiano Cunego a ştiut să gestioneze "drama" planificată de ieri şi a decis să îşi prindă în albumul cu amintiri o nouă poză cu braţele ridicate pe linia de sosire a unei victorii de prestigiu.

Pierdut printre cei nouă evadaţi ai etapei a 14-a din Vuelta, Damiano Cunego a dat atacul decisiv cu 10 kilometri înainte de final, atunci cînd ecartul faţă de grupul favoriţilor contoriza un avantaj de patru minute şi jumătate. Cîştigătorul Turului Italiei 2004 a dus un ritm consistent, a ignorat lupta apriga ce se dădea în spatele său şi a obţinut a doua victorie în Vuelta, după cea de pe Alto de Aitana, din etapa a opta.

În spatele său, polonezul Sylwester Szmyd şi-a încheiat după 5 kilometri misiunea de şerpaş pentru Ivan Basso, scuturînd grupul de lideri încă de pe primele pante ale ascesiunii de pe La Pandera. Totuşi, primul om care a atacat a fost Cadel Evans , oropsitul etapei de ieri, care a strîns puternic din dinţi, şi-a înclinat capul suficient de mult cît să îi ofere acea privelişte oblică prielnică performanţei şi a mărit ritmul cu doi kilometri la oră!

Basso s-a agăţat de australian, Robert Gesink (Rabobank) nu a ratat primul tren, în timp ce obrajii lui Alejandro Valverde prindeau nuanţa pămîntie a tricoului auriu udat de burniţa Andaluziei. S

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum o ora
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 4 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Ministerul Justiţiei anunţă că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe: Decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze

News.ro acum 35 minute
Ministerul Justiţiei anunţă, luni, că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe şi precizează că decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze. ”Ministerul Justiţiei a luat

Doliu în lumea muzicii Bateristul trupei Blondie, Clem Burke, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 48 minute
Bateristul trupei Blondie, Clem Burke, a murit la vârsta de 70 de ani. Decesul a fost anunțat de colegii săi care au precizat că Burke a decedat în urma unei „bătălii cu cancerul”. „Cu profundă tristețe transmitem vestea decesului iubitului nostru p

A murit Zaharie Ciev, președintele CJA Timiș și observator de arbitri în Liga 2!

Pro Sport acum 49 minute
Veste tragică în fotbalul românesc! Președintele Comisiei Județene de Arbitri Timiș, Zaharie Ciev, care era și observator de arbitri la nivelul Ligii 2, a decedat. Fostul arbitru avea 64 de ani! În ultimele luni, el s-a luptat cu faza terminală a un

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum o ora
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 2 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, despre PNRR: Riscul de pierdere a banilor există

G4Media acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, la Satu Mare, că riscul de pierdere a fondurilor din Programul Naţional Redresare şi Rezilienţă (PNRR) există, fiind efectuate plăţi de 5 miliarde din totalul alocării de

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°