Mai puţin vizitatori dar şi cumpărători decât anul trecut au venit în acest an la Sărbătoarea Muntelui de la Valea Doftanei
Festivalul Caşcavelei, ajuns la ediţia a VIII-a, se desfăşoară în acest weekend la Valea Doftanei. Ca în fiecare an, Sărbătoarea Muntelui atrage sute de prahoveni, dar şi locuitori ai altor oraşe.
Standurile cu produsele specifice zonei sunt amplasate de jur împrejurul bazei sportive de la Trăisteni, locul în care se desfăşoară evenimentul.
Tot aici sunt amplasate şi câteva terase, care oferă pofticioşilor posibilitatea de a încerca gustul bulzului, pastramei de oaie, sau frigăruilor. Unii dintre comercianţi, pentru a atrage mai mulţi clienţi, au încins pe proţap chiar şi viţei.
Mâncare pentru gurmanzi
„Arată foarte bine şi costă 6 lei o sută de grame. Până la urmă cred că o să gust şi eu din viţelul la proţap, pentru că deja îmi este foarte poftă”, spune Emilia Oprea, prezentă la festival.
În seara primei zile de festival, pe scena amplasată în aer liber au urcat mai mulţi interpreţi de muzică populară din Prahova, dar şi din alte judeţe.
După ora 16.00, în mijlocul mulţumii şi-a făcut apariţia chiar preşedintele ţării, Traian Băsescu, însoţit de soţia sa, care au gustat din produsele tradiţionale.
Caşcavea de Braşov
Vedeta sărbătorii, caşcaveaua, este vândută la Doftana cu 25 de lei kilogramul. Potrivit comercianţilor, cumpărătorii însă sunt mai puţini decât anul trecut, din cauza crizei.
„Au venit anul acesta doar 60% din totalul clienţilor de anul trecut. Cel mai bine am vândut până acum pastrama, care costă 25 de lei kilogramul, în schimb brânzeturile au mers foarte slab”, explică vânzătorul Ioan Stroie.
El spune că a menţinut preţurile de anul trecut, însă, anul acesta, pentru că oamenii nu se înghesuie să cumpere caşcave