Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maneliştii, mai scumpi ca Holograf

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 septembrie 2009 ·

DISTRACŢIE. Pentru o oră de petrecere niciun manelist nu cântă pentru mai puţin de 1.500 de euro. La 5-6 ore de prestaţie se adună 10.000 de euro.

Maneliştii de top sunt mai scumpi decât cele mai tari formaţii de pop din România. O nuntă la care prestează Guţă te costă mai mult decât un concert cu Holgoraf sau Iris. Cota „orientaliştilor” demonstrează că epoca manelei rămâne înfloritoare în România.

Pentru a ne convinge, EVZ a negociat la sânge preţurile cu impresarii „maeştrilor”, pentru o nuntă închipuită. În câteva cazuri, am rămas uimiţi de preţurile pronunţate, indicii ale unei cereri pe piaţă foarte ridicate.

Un alt semn al prosperităţii mereu crescânde a maneliştilor este apariţia unei noi generaţii de artişti, veritabile poveşti de succes în care puşti de 10-11 ani schimbă coviltirul şi viaţa amărâtă pe un trai luxos, într-o vilă la şosea.

„Se pun banii într-un cont”

Agenda lui Jean de la Craiova e destul de încărcată până la sfârşitul anului, iar ca să-şi programeze o cântare trebuie să se uite neapărat în calendar.

Pentru o nuntă în Timişoara, Jean cu tot taraful cere 5.000 de euro, preţ în care sunt incluse şi cheltuielile de transport. În ceea ce priveşte cazarea, rămâne să se mai negocieze. „Se pun banii într-un cont şi totul se rezolvă”, spune Jean.

Dacă aveţi 7.500 de euro şi sunteţi împătimiţi după manele, îl puteţi avea la petrecere timp de trei ore pe Sorinel Copilul de Aur. După un pic de negociere cu impresarul Dan Bursuc, pentru 10.000 de euro, la nuntă vin lăutari cât pentru toată noaptea. Astfel, începând cu 9 seara până dimineaţa, la acest preţ vin Fraţii de Aur, Lele, dar şi Cristiana care va diversifica repertoriul cu melodii etno.

Regele Guţă vrea 10.000 de euro

Florin Salam este unul dintre cei mai scumpi manelişti, iar p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 32 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Ilie Bolojan, întâlnire cu o delegație parlamentară din Australi: Există interese pentru securitatea Mării Negre și investiții în Portul Constanța

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Parlamentul A

Cum pot afla șoferii cine i-a verificat în baza de date a Poliției. Pot face PLÂNGERE PENALĂ dacă verificarea nu este justificată

Gandul acum o ora
Accesarea informațiilor din baza de date a Poliției se poate face numai în anumite situații. Polițiștii sau alte autorități au acces la aceste informații, însă nu au dreptul să le acceseze fără avea și un motiv întemeiat. Șoferii pot să afle cine și

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°