Îndemânarea unora dintre concurenţii înscrişi la „Open Strikers One-Bila 9“, i-a lăsat muţi de uimire pe spectatori.
Prima rundă din cadrul campionatului de biliard „Open Strikers One–Bila 9“ s-a desfăşurat ieri sub ochii a câtorva zeci de suceveni. Deşi iniţial trebuiau să sosească circa 60 de împătimiţi ai biliardului din Timisoara, Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa şi Suceava, doar 23 au luat startul, şase dintre ei fiind suceveni.
Orgolii mari
Competiţia a fost una dura, mai ales că printre concurenţi s-au numărat şi câştigătorii unor concursuri internaţionale de profil, precum Ovidiu Cristea, Alexandru Desculţu ori Octavian Bătrânu. „Organizarea e OK. Mă aşteptam la mai mulţi concurenţi. Concursul e de nivel naţional. Sper să câştig măcar locul opt”, a declarat ieşeanul Ciprian Muntean, unul dintre concurenţi.
Chiar dacă întrecerea a fost acerbă, jucătorii nu au uitat nici de privitori. Loviturile perfecte din unghiuri imposibile i-au lăsat de multe ori muţi de uimire pe cei prezenţi la eveniment. „Mi-a plăcut ce am văzut. Şi eu joc biliard, însă sunt mic copil pe lângă aceştia. Se cunoaşte că sunt profesionişti“, a declarat Alin Rotaru, elev.Concursul „Bila 9“ este diferit de cel clasic, necesitând mai multă atenţie şi, mai ales, îndemânare.
Acesta se joacă cu nouă bile colorate, numerotate de la 1 la 9 şi cu bila albă. La fiecare lovitură, prima bila pe care cea albă trebuie să o atingă este cea cu numărul cel mai mic de pe masă, dar bilele nu trebuie să fie introduse în ordine în buzunare. Dacă un jucător introduce regulamentar o bilă, va ramâne la masa pentru altă lovitură şi va juca până când va rata, comite un fault sau va câştiga jocul. După o ratare, următorul concurent va trebui să joace din poziţia lăsată pe masă de jucătorul anterior, dar după faultul comis de adversar el poate să înceapă cu bila albă de oriunde de pe masă.