Începutul de an şcolar aduce vânzări mari la florile din pieţele oraşului. Tocmai din acest motiv, florăresele au scumpit cu aproximativ 30% preţul buchetelor. Florăresele de prin pieţele târgoviştene au treabă de dimineaţă până seara. În această perioadă, soarele bate şi pe strada lor. După ce au avut Sfânta Maria şi Ioachim şi Ana, a venit un nou prilej de vânzare mare. Începutul anului şcolar. Aşa că, preţurile au suferit ceva modificări. Florăresele au scumpit preţul buchetelor cu aproximativ 30%, ca să profite de părinţii şi copiii care duc în prima zi de şcoală buchete mari de flori pentru doamnele învăţătoare sau profesoare.
„Vin de dimineaţă şi sunt sigură că o să am azi vânzare bună. E normal ca cei mici să cumpere flori pentru doamna lor iar cei mari să plătească buchetul. În fiecare an facem ceva bănuţi cu ocazia asta”, spune una dintre florăresele din Piaţa 1 Mai.
Pentru trei trandafiri, ambalaţi frumos şi cu ferigă decorativă, în loc de 25 de lei, cât costau până acum, târgoviştenii vor trebui să plătească 30 de lei. În toate pieţele se practică aproximativ aceleaşi preţuri, cu un plus-minus de un leu sau 50 de bani. Buchetul de crini s-a scumpit şi el cu aproximativ 7 lei iar pentru alte flori, mai pretenţioase, diferenţele sunt chiar şi mai mari.
Partea bună este însă negocierea. Fiecare client se poate tocmi cu florăreasa iar uneori preţurile devin chiar acceptabile. Există şi opţiunea ieftină. Florile de grădină cumpărate de la băbuţele care ies cu găleata în mână. De la ele puteţi lua un buchet de bujori combinat cu alte flori de grădină cu doar 5 lei.
Ofertă generoasă
Clienţii sunt mulţumiţi că există o ofertă generoasă. „Sunt zeci de feluri de flori, sunt destule florărese. Habar nu am ce ar trebui să cumpăr. Mi-a zis soţia să iau ceva frumos dar tanti care vinde mi-a zis că n