Pentru formaţia constănţeană urmează două jocuri extrem de dificile contra Petrolului şi a Sportului Studenţesc
Cu un moral bun, după ce s-a calificat în şaisprezecimile Cupei României, FC Farul s-a impus şi în meciul de campionat de pe terenul formaţiei FC Snagov, în etapa a V-a a Ligii a II-a.
După umilinţele suferite ultimele două etape, lucrurile au început să revină pe făgaşul normal pentru echipa pregătită de Marius Şumudică. În urma succesului de la Tulcea, Farul s-a deplasat la Snagov pentru meciul din runda a cincea a ligii secunde. Constănţenii au trecut repede la cârma jocului şi au avut prima ocazie importantă în minutul 13, când Marius Ene şutează bine de la 16 metri, însă mingea loveşte bara porţii apărate de Curileac. După o primă jumătate de repriză în care Farul a fost la conducerea meciului, gazdele prind curaj mutând jocul la poarta marinarilor. Astfel, prima ocazie periculoasă la poarta lui Vlas vine în minutul 24. Viorel Dinu pătrunde nestingherit în careu, însă şutul său este respins de Vlas în corner. La faza imediat următoare, profitând de apărarea visătoare a echipei de pe litoral, FC Snagov trece de două ori pe lângă deschiderea scorului, însă elevii lui Marius Şumudică scapă cu faţa curată. Ultima ocazie a meciului o are tot Farul, şutul lui Ene din minutele de prelungire fiind respins greu de portarul gazdelor, după ce iniţial a fost deviat de un fundaş al Snagovului. După pauză, „alb-albaştrii" pun din nou în pericol poarta gazdelor, şutul lui Cristocea din lovitură liberă fiind parat de Curileac. Şarjele constănţenilor la poarta echipei antrenate de Mihai Stoica se succed, iar eforturile le sunt răsplătite în minutul 60. Mendy reuşeşte să pătrundă în careu, unde este faultat clar de un fundaş al Snagovului, centralul Teodora Albon dictând lovitură de pedeapsă, pe care Marius Ene o finalizează fără probleme. 15 minute mai târz