A început să repare ceasuri de când avea 13 ani, însă a ajuns, în timp, chiar să realizeze piesele stricate ale acestora şi chiar să reconstituie orologii făcute bucăţi

Georghe Marinescu s-a mutat împreună cu familia la Ploieşti, pe când avea trei ani. Aici a trecut prin momentele cumplite din cel De-al Doilea Război Mondial, când tatăl său era înrolat pe front.

De la vârsta de 13 ani, când a terminat Şcoala de Arte şi Meserii de la Brăila, bărbatul a început să lucreze în domeniul orologeriei. „Ceasornicarii depistează defectele ceasurilor şi schimbă piesele stricate sau uzate cu altele noi. Orologierul este cel care execută aceste piese defecte”, explică Gheorghe.

El îşi aminteşte că a lucrat cu mari maeştrii ai orologeriei, în special meseriaşi evrei, de la care a învăţat ceea ce ştie acum şi prin intermediul lor s-a format pentru lucrările de reparaţii.

Profesor suplinitor timp de 10 ani

Timp de 10 ani Gheorghe a fost suplinitor de fizică la Liceul „A. Toma”, actualul Colegiu „Mihai Viteazul”, însă, pentru 40 de ani, bărbatul a lucrat ca proiectant în domeniul petrochimiei la Uzuc Ploieşti.

Cu mulţi ani înainte să fie realizat Muzeul Ceasului din Ploieşti, meseriaşul l-a cunoscut pe profesorul Nicolae Simache.

„Mă întreba dacă să cumpere anumite ceasuri pentru muzeu, dar unele dintre ele, care aparţineau în special bătrânilor, nu aveau nicio valoare. Eu îi spuneam, dar el le cumpăra totuşi, pentru a-i ajuta pe acei bătrâni. Acum aceste piese sunt în magazia muzeului, la piese casate”, spune orologierul.

Colaborator al muzeului

După ce profesorul Simache a înfiinţat muzeul dedicat ceasurilor, meseriaşul obişnuia să meargă şi să vadă piesele expuse.

După moartea profesorului, el nu a mai găsit puterea să treacă pe la muzeu, lucru care s-a întâmplat după ani buni