Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii artişti, în lumina reflectoarelor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 septembrie 2009 ·

38 de viitori artişti şi-au demonstrat talentul interpretativ în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Micul Artist“.

Timp de două zile, pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“ au urcat unii dintre cei mai talentaţi copii care au luptat pentru Trofeul „Micul Artist“. S-au prins în jocul muzicii şi au demonstrat juriului că îşi merită statutul de viitori interpreţi de renume. În lumea lor, a copiilor, redată scenic printr-un decor plin de baloane, cuburi, la braţ cu un clovn, un pirat sau cu Albă ca Zăpada, au păşit încrezători, convinşi că talentul lor va cuceri.

Orele de muncă adunate în zile, orele în care prietenii din parc sau păpuşile şi maşinuţele au fost lăsate deoparte, pentru că vocea lor trebuia lucrată şi melodia interpretată la perfecţie, le-au adus recunoaşterea sâmbătă, în seara Galei Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Micul Artist“.

Un nivel ridicat de competiţie

Nimeni nu a venit cu lecţia neînvăţată. Încă din prima seară de concurs, juriul şi-a dat seama că va avea o misiune destul de grea: copiii erau bine pregătiţi, talentaţi, dornici să-şi adjudece trofeul festivalului. „Şansa e de partea mea“, a spus pe note muzicale Oana Cenuşe, Maria Mădălina Săndulescu a vrut să fie „Mica sirenă“, în timp ce Ştefan Atârgoviţoaie a reuşit să smulgă din partea jurului numai note de 10 cu piesa „Mama“. „Amicii mei“, melodie interpretată de Mihai Sebastian Bunica, „Dansează twist“ a Biancăi Olteanu, „Şcoala de muzică“ a Alexiei Maria Roman şi „Îngerii nu plâng“ a Andradei Creţu au bucurat deopotrivă juriul şi publicul.

Fiecare melodie interpretată pe scenă, fiecare coregrafie asigurată de trupa de dansatori de la Palatul Copiilor din Craiova, vestimentaţia micilor artişti au încântat şi cucerit. „Dacă anul trecut am acordat un singur 10, în acest an nu am avut c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 5 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 4 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 9 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 6 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 8 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 4 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 50 minute
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 8 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°