Noroc ca poporul n-are doctorat in psihologie, iar detinatorii competentei cu certificat in materie au altceva mai bun de facut decat sa analizeze fenomenele care determina maniera ivirii publice a candidatilor.
Ca altfel si-ar strica mintea. Electoratul ar simti ca nu-i lucru curat sa apari la mormantul Iancului taman inainte sa ceri increderea populara, si s-ar scarbi fara indemn. Iar psihologii n-ar putea sa afle de ce, daca oamenii prefera personajele cu care se identifica, nu realizeaza ca personalitatea si comportamentul acestora n-au a face cu inaintasii la care se raporteaza.
Biserica si istoria sunt cele mai demne vehicule electorale, dar intre fundamentele crestinismului si faptele de vitejie si manifestarile politicienilor nu exista nici o legatura. Si totusi, candidatii defileaza printre oameni dezvelindu-si pieptii pe care si-au tatuat cate-o cruce si cate-un Iancu.
Aduc simboluri printre oamenii flamanzi si le trantesc pe masa ca pe niste halci de carne, cu sunet, dar nimeni nu-i intreaba, si ei se tin departe de interogatii, care sunt indemnurile crestine, si cine-au fost Iancu, Horea, Mihai, Stefan sau Mircea.
Ar deveni evident ce prapastie exista intre a-ti iubi dusmanul si a tine poporul laolalta, ca sa nu se simta stingher in fata neputintei si amenintarilor, si a-l strange de gat pe adversar si a pune multimea pe fuga in tentativa de-a o apropia.
Daca prezentul "nu ni-i mare", avem ceva trecut cu ajutorul caruia ne putem minti ca suntem altfel decat am ajuns. Doar ca pierdem din minte ca spre deosebire de inaintasi, care riscau totul pentru a conserva ce ne tinea laolalta, urmasii liderilor de-alta data fac tot posibilul pentru a se infatisa demni descendenti si reusesc doar sa spulbere si ultimele farame de sacru.
La Tebea am avut demonstratia. Cu disperare, candidatii s-au a
