Senatorii PNL Cristian Ţopescu şi Mircea Diaconu au prezentat, luni, o propunere legislativă pentru creşterea procentului de deductibilitate a bazei impozabile de la 8 la 15% pentru firmele şi companiile care sponsorizează federaţiile şi cluburile sportive, altele decât fotbalul."Iniţiativa noastră se referă la faptul că trebuie să atragem cât mai mulţi sponsori pentru sport şi pentru cultură. Ştiţi că federaţiile, cluburile se zbat în nevoi financiare, teatrele la fel, ş
Senatorii PNL Cristian Ţopescu şi Mircea Diaconu au prezentat, luni, o propunere legislativă pentru creşterea procentului de deductibilitate a bazei impozabile de la 8 la 15% pentru firmele şi companiile care sponsorizează federaţiile şi cluburile sportive, altele decât fotbalul.
"Iniţiativa noastră se referă la faptul că trebuie să atragem cât mai mulţi sponsori pentru sport şi pentru cultură. Ştiţi că federaţiile, cluburile se zbat în nevoi financiare, teatrele la fel, şi pentru a atrage pe cineva să-ţi dea bani trebuie să-i oferi ceva. Ceea ce oferă legea sponsorizării la ora actuală ni se pare foarte puţin, fiind vorba de 8% din impozit şi noi am propus 15%. Dacă nu vom obţine 15% deducere de impozit şi Parlamentul va accepta 10% tot este un pas înainte", a susţinut Cristian Ţopescu.
El a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PNL, că iniţiativa legislativă semnată în principal de Mircea Diaconu şi de el "nu are nicio legătură cu politica, partidul şi campania electorală" şi "are în vedere stimularea persoanelor fizice şi juridice străine şi române de a se orienta mai mult şi mai consistent către activităţi de sponsorizare".
Potrivit textului actului normativ, "persoanele fizice sau juridice beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizărilor, dar nu mai mult de 15% din baza impozabilă pentru sp