Primul obiectiv: Lişteava, satul cărămidarilor.
Ostroveni. Chiar în dreptul indicatorului de intrare în satul Lişteava, o uliţă se lasă în stânga. De ţară, prăfuită, coaptă de căldură. Pe margini, copiii romi se joacă în ţărână, căutând pietricele şlefuite de roţile căruţelor sau alergând câte un câine cu coastele la vedere. La fiecare două-trei curţi, câte un cuptor de cărămidă fumegă în soarele orbitor. E satul cărămidarilor, al ţiganilor care, de generaţii, modelează din pământ materia primă a caselor din împrejurimi. Chiar în mijlocul poporului ne întâlnim cu primarul Gheorghe Oprescu. „Trăiesc aici aproximativ 500 de romi - în jur de 100 de familii - dintre care doar puţini nu au acte de identitate şi 140 au acte de proprietate. Unii şi-au cumpărat pământ singuri sau au moştenit. În ceea ce priveşte persoanele fără proprietăţi, acum câţiva ani, printr-o hotărâre de consiliu local, am dat fiecărei familii câte un pogon de pământ. După zece ani de folosinţă, pământul devine proprietatea lor“, ne lămureşte primarul.
Cavourile
În capătul uliţei, casele dispar. În locul lor, pe pământul cârpit cu tufe de buruieni şi arbuşti crescuţi anapoda, printre gunoaie aruncate la întâmplare şi locuri de joacă însăilate din zdrenţe şi cartoane, răsar din pământ nişte construcţii ciudate. Bordeiele. Săpate în pământ pe o lăţime de vreo doi metri şi lungimea unei case, gropile par nişte cavouri uriaşe cu acoperişuri din tablă. În care nu zac cei trecuţi în lumea celor drepţi, ci trăiesc oameni. Femei, bărbaţi, cu copii, cu nepoţi şi fraţi, care mănâncă, dorm, râd şi plâng, înghesuiţi câte opt sau zece în paturile aşezate direct pe pământ. Au nume - Doina, Gabriela, Ionuţ, Desdemona, Miguel, Marius, Luminiţa, Isabel, Lelioara, Floarea, Lăcrămioara - şi unii chiar acte. Dar nu au pământ, nu au case, nu au apă, nici gaze, curentul îl trag ilegal de la
