Gaz Metan CFR Craiova 1
FC Argeş Piteşti 0
A marcat: Chivu ‘70.
Stadion „Depou“, spectatori: 1.000.
Gaz Metan CFR: Râmniceanu - Buleică, Feleagă, Cruşoveanu, Preda - Vigariu (‘81, Mirescu), Rioşeanu, Pătrană, M. Gheorghe (‘60, Neacşa) - Trifu, Crăciun (‘66, S. Chivu). Antrenor: Ionel Tersinio Gane.
FC Argeş: Boşneag - M. Stan (‘87, Dulcea), Cazan, Lăcustă, Poenaru - Doman (‘70, Voicu), Cârstoiu, Bazzi (‘76, V. Stan), Năstăsie - Popa, Voiculeţ. Antrenor: Ionuţ Badea.
Cartonaş roşu: Cârstoiu ‘77.
Au arbitrat: L. Uihelyi - I. Borcan, C. Geambazu.
Nou-promovata Gaz Metan CFR Craiova a spart „gheaţa“, reuşind sâmbătă să câştige pentru prima oară pe teren propriu, în campionatul Ligii a II-a. Victima grupării de la „Depou“ a fost chiar una dintre pretendentele la promovare, FC Argeş, unicul gol al meciului fiind reuşit de atacantul Sorin Chivu (36 ani), care l-a învins pe Boşneag cu un „trasor“ în diagonală din interiorul careului (‘70). „Nici nu a văzut-o portarul. Sunt obişnuit cu golurile în cartier şi mă bucur că am câştigat cele trei puncte. Am reuşit, în sfârşit, să spargem gheaţa în campionat pe teren propriu, zic eu că numai neşansa a făcut să nu câştigăm până acum în meciurile disputate acasă. Îmi pare foarte rău că nu sunt mai tânăr. Am revenit în Divizia B anul acesta după o perioadă mai lungă şi cred că o să o trec cu bine tot campionatul“, a spus „călăul“ piteştenilor, Sorin Chivu, al cărui gol a propulsat Gaz Metan pe poziţia a opta în clasament. „A fost o victorie meritată, pentru că am controlat jocul încă din primul minut. Băieţii au crezut în ei, au făcut ceea ce le-am cerut şi, în final, am reuşit cele trei puncte dorite acasă. Am spart gheaţa cu Severinul în Cupă şi ne doream foarte mult victoria astăzi, în faţa unei echipe foarte bune. Am avut o primă repriză echilibrată, cu două-trei situaţii de a înscrie,