Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Strugurii au căutare la margine de drum

Publicat in Adevarul, luni 14 septembrie 2009 ·

Viticultorii particulari din Prahova îşi vând strugurii la stradă ca să poată obţine profit de pe urma producţiei record pe care au obţinut-o anul acesta. Unii dintre ei au angajat oameni cu ziua ca să le adune strugurii din gospodării. Supraproducţia de struguri de anul acesta îi nelinişteşte pe numeroşi agricultori prahoveni care au cultivată viţă de vie. Ei se tem că nu vor scoate nici un profit anul acesta, pentru că societăţile de vinificaţie din judeţ au obţinut producţii bune de struguri şi spun că nu mai au nevoie de ei. Este cazul a zeci de locuitori din Valea Călugărească, localitatea renumită pe plan naţional pentru tradiţia în cultivarea şi obţinerea unor soiuri renumite de struguri din care se prepară vin. Oamenii spun că sunt bucuroşi că viţa de vie a rodit bine, dar, pe de altă parte, sunt supăraţi că nu au ce face cu atâţia struguri. Unii nici măcar nu au mână de lucru pentru recoltarea acestora. “În fiecare mergeam şi strîngeam cu familia şi cu rudele apropiate. Le dădeam şi lor struguri sau vin şi rezolvam problema. Acum sunt atât de mulţi struguri încât nu avem cu cine să-I strângem. Că doar nu o să dormim în vie, cu cortul, ca să muncim toată ziua”, a spus Ion Duţă, un localnic din Valea Călugărească. Un vecin de-al său, Dan Sică, crede că a găsit cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei mâinii de lucru. A angajat cu ziua oameni care nu aveau un loc de muncă. “Eu le dau bani sau produse, iar ei lucrează în vie, adună struguri. Nu de alta, dar dacă nu procedam aşa riscam să se strice toate roadele muncii mele”, a spus acesta. Cer ajutor la stat

Zeci de agricultori prahoveni care deţin suprafeţe întise cultivate cu viţă de vie au venit, în ultima săptămână, la Direcţia Agricolă din Ploieşti, să ceară ajutor ca să-şi poată vinde strugurii. Fermierii spun că sunt nevoiţi să iasă la porţile gospodăriilor, în stradă, să-şi vândă marfa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la 40 de zile după Înviere. Înălţarea Domnului este, din anul 1920 în România, şi Ziu

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum o ora
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°