Elveţianul a reuşit azi-noapte cea-a de-a şasea calificare consecutivă în finala turneului US Open, trecând în trei seturi (7-6(3), 7-5, 7-5) de sârbul Novak Djokovic într-o partidă spectacol. Click pentru FOTOGALERIE! Cei doi jucători şi-au disputat punctele de la egal la egal mare parte din cele peste două ore şi jumătate ale meciului, însă diferenţa a fost făcută, se pare, de atitudinea celor doi.
În timp ce Djokovic a lăsat impresia că nu reuşeşte să se concentreze suficient de mult pentru a-l învinge pe elveţian, făcând chiar duble greşeli în momente vitale ale meciului, de partea cealaltă, Federer a fost într-o formă de zile mari, atacând deseori la fileu şi reuşind retururi spectaculoase, în aplauzele publicului.
Dovada supremă a fost lovitura spectaculoasă a elveţianului din finalul ultimului set, la scorul de 6-5 Federer reuşind să puncteze printre picioare, cu spatele la fileu.
" A fost cea mai tare lovitură care mi-a ieşit în viaţa mea ", a recunoscut campionul en-titre imediat după încheierea partidei. "A m mai încercat-o la antrenamente, dar nu îmi reuşeşte niciodată ", a glumit Federer, spre amuzamentul publicului.
" A fost un meci incredibil şi m-am distrat foarte mult ", a continuat acesta, complimentându-l pe adversarul său, despre care a afirmat că a jucat foarte bine.
Cu toate acestea, semifinala de la US Open a însemnat cea de-a treia înfrângere a lui Djokovic în faţa lui Federer la US Open şi poate cea mai elocventă, cu toate că sârbul l-a învins şi pe elveţian în precedentele două întâlniri de anul acesta.
Elveţianul va încerca mâine să-şi apere titlul în faţa argentinianului Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul 6, cel care l-a învins categoric în semifinale pe spaniolul Rafael Nadal, spulberând astfel speranţele publicului de a asista la finala mult