Corespondenţă de la Veneţia

Leul de aur a plecat în Israel pentru filmul "Lebanon" de Samuel Maoz. Un film de război, altfel decât altele. În primul rând nu e câtuşi de puţin politic; nu are absolut nici o importanţă, privind filmul, "cine cu cine ţine", între cine şi cine se duce bătălia, unde şi de ce. În al doilea rând, e filmul unui paradox: paradoxul de a fi profund pacifist şi antirăzboinic, dar de a miza tocmai pe violenţa fizică dusă la extrem. În al treilea rând, dar nu în ultimul rând, e filmul unei idei cinematografice interesante: ideea de a face un film întreg într-un tanc! Dar aici e o întreagă poveste...

În caietul program al Mostrei veneţiene, fiecare regizor se prezintă cu un text pe care îl consideră reprezentativ despre el, despre viaţa şi cariera lui. De pildă, Werner Herzog - singurul regizor prezent în aceeaşi competiţie cu două filme, fapt fără precedent, şi care a produs un efect ridicol, mai ales că nici n-a intrat în palmares în nici un fel! - consideră important pentru el şi pentru filmografia lui faptul că a crescut într-un sat de munte bavarez, fără filme şi fără televizor, şi că a dat primul telefon din viaţa lui la vârsta de 17 ani. Regizorul israelian consideră reprezentativ faptul că, în copilărie, a primit cadou o cameră de filmat de 8 mm, pe care, inspirat de westernurile pe care le vedea atunci, a aşezat-o pe şina unui tren de jucărie ca să filmeze trenul apropiindu-se; numai că trenul a venit în viteză şi i-a făcut camera praf! Experienţa aparatului de filmat pulverizat în timp ce filmează îşi arată roadele, iată, în filmul distins cu Leul de Aur. Ai senzaţia că zeci de camere de filmat, prizoniere ca şi eroii filmului, într-un tanc, se fac ţăndări, pentru că războiul trece peste ele. Mă întreb ce ar gândi membrii unei comisii de scenarii care ar citi un asemenea text. Personajele sunt abia schiţate, replicile sunt