Drum lung până la Balvanioş. Îmi luasem un prăpădit de concediu de două săptămâni. O prietenă de-a mea, care era căsătorită cu un ungur din zonă, a zis că pot să mă duc la cumnată-sa în perioada de concediu, pentru că sunt oameni de omenie, buni gospodari şi harnici.

Am plecat, cu copiii, luni de dimi­neaţă şi am ajuns, cu chiu, cu vai, abia spre seară. La gară, Ildico venise cu o căruţă şi ne-am îmbarcat rapid. Se înnoptase bine şi era frig de ne clănţăneau dinţii, chiar dacă era la începutul lui septembrie. Cum am ajuns, Ildico şi soacra ei, Monico, ne-au pregătit nişte ouă ochiuri, slăninuţă şi o ciorbă cu găluşte din făină, foarte bună şi fierbinte. Am mâncat, ne-am moleşit rapid şi ne-am culcat.

Dimineaţa era frumoasă, cu vreme rece şi un aer proaspăt fără adierile de mirosuri sulfuroase dinspre staţiune. După ce le-am sa­tisfăcut pe gazde mai mult sau mai puţin, în ce priveşte noutăţile, au început să mă des­coa­să în privinţa pretenţiilor noastre culi­na­re. Le-am zis că nu trebuie să-şi facă pro­ble­me, pentru că noi nu facem mofturi şi chiar mi-ar face plăcere să mănânc ceva specific zonei. Le-am spus că am mai fost în sta­ţiune şi că acolo ne mulţumeam cu ce ni se oferea. Am atacat eu, la capitolul bani pentru cazare, şi Ildico a sărit în sus, cum că nu le trebuie bani, că fratele ei şi-a pus obrazul pentru noi, că trebuie să ne simţim ca în fa­mi­lie etc. Atunci, m-am gândit că va trebui să acţionez în alt fel. Buun! Lucrurile erau lă­mu­rite.

Timp de câteva zile, am făcut mici ex­cursii prin împrejurimi şi la staţiune. Copiii erau foarte încântaţi de peisaje şi făceau tot felul de glume pe seama mirosurilor din zonă. În ce priveşte mâncarea, Ildico şi soacra ei pre­parau la două zile alte feluri, ca să fim cât mai mulţumiţi. Ce am observat era faptul că ni­mic din ce găteau nu era ceva specific. Mă aş­tep­tam să mă omoar