Guvernul îşi va asuma răspunderea pe mai multe legi, între care şi Legea sistemului unic de salarizare în sectorul public, în câteva zile. Propoziţia pare o ştire banală, dar este plină de mister, tensiune şi confuzie.
De ce îşi asumă guvernul Boc răspunderea în parlament? Din două motive.
În primul rând,y nu mai are timp, iar procedurile parlamentare normale durează. Asumarea răspunderii este un artificiu prin care un guvern trece o lege fără a mai permite dezbaterea parlamentară. La asumarea răspunderii se poate răspunde cu o moţiune de cenzură care, dacă trece, guvernul este demis şi se poate ajunge la alegeri anticipate, iar dacă nu trece, legea este trimisă preşedintelui pentru promulgare. Dacă preşedintele semnează imediat, legea se publică în Monitorul Oficial şi devine operaţională în mai puţin de zece zile de la asumarea răspunderii. Guvernul Boc trebuie să treacă această lege cât mai urgent, pentru că altfel nu primeşte tranşa a doua a împrumutului FMI şi, deci, în plină campanie electorală prezidenţială, nu mai are bani să plătească pensiile, salariile şi obligaţiile statului. Cu alte cuvinte, nu grija faţă de salariaţii nedreptăţiţi de legile speciale, nu precauţia că „nimeni nu pierde la salariu“ (o minciună, se pierd cel puţin 15% prin reducerea sporurilor şi măcar zece zile din salariul unei luni prin neplată), nu obiectivul eficienţei muncii publice îi mână pe guvernanţi să ia calea asumării răspunderii în parlament. Ci faptul că negocierea legii a durat prea mult şi s-a ajuns în ceasul al 12-lea. Vă puteţi imagina alegeri pe 22 noiembrie 2009 cu sporurile tăiate, cu pensiile şi salariile neplătite, cu firmele care au muncit pentru stat neplătite, cu negocieri neterminate care nemulţumesc pe toată lumea? Omul de rând ştie ce face în acest caz – îşi restrânge consumul (ceea ce accentuează criza economică), mănâncă economiile (ceea ce
