Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: (UPDATE) Cazul studentului cu HIV respins la cazare este anchetat de Colegiul Medicilor

Publicat in Adevarul, luni 14 septembrie 2009 ·

Un medic de la Policlinia pentru Elevi şi Studenţi din Iaşi este acuzat de abuz şi discrimnare pentru că a refuzat să-i elibereze unui tânăr infectat cu HIV o adeverinţă necesară la dosarul de cazare.

Ora 18.30 Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ că sesizarea făcută în cazul studentului infectat cu HIV va fi analizată de Comisia de Etică. „Comisia va analiza dacă a fost vorba despre încălcarea deontologiei profesionale. Dacă medicul incriminat avea competenţe în acest caz şi a refuzat să dea avizul înseamnă că a încălcat deontologia. Fiecare medic îşi exercită meseria în limita competenţelor“, a declarat Astărăstoae.

Fundaţia „Alături de Voi“, care se ocupă de tânăr a făcut plângere la Colegiul Medicilor, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Mihai, de 20 de ani, student în anul al II-lea la Universitatea „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi, a mers vinerea trecută la cabinetul medicului de medicină şcolară de din cadrul Policlinicii pentru Elevi şi Studenţi să obţină avizul pentru dosarul de cazare.

„Era înscris de anul trecut la cabinet. Avea nevoie de confirmare la dosar că figurează în baza de date a bolnavilor cronic pentru a primi loc gratuit în cămin, aşa cum prevede legea. Medicul Paraschiva Gâscă i-a spus că nu-i dă avizul până nu vine cu o adeverinţă de la un specialist în boli infecţioase. A spus că nu-şi asumă răspunderea de a-l caza alături de ceilalţi studenţi, motiv pentru care am decis să facem plângere“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Mihaela Munteanu, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei „Alături de Voi“ .

„La solicitarea organizaţiei de a motiva ce act normativ, ce procedură, o obligă să solicite o astfel de adeverinta, dr. Gâscă nu a menţionat un act normativ, dar a declarat ca doreşte să scap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 42 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 49 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 4 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°