Finalul anului 1906 are pentru Panait Istrati o semnificaţie specială: debutează în presa social democrată şi pleacă în prima călătorie pe Mediterana. Aventura interioară, am putea zice, coincide cu aventura exterioară. De regulă, debutul unui scriitor este un eveniment notat ca element de factologie literară, rareori ca revelaţie. Dicţionarele îl menţionează ca reper cronologic, mai rar ca reper estetic. În textele de debut scriitorii justifică mai mult darul imitaţiei dacât al creaţiei. Cu pana în călimările şi cernelurile altora, ei imită fără să ştie că, de fapt, orice imitaţie este o formă de admiraţie. Nimic din toate acestea în cazul lui Panait Istrati.
Avea 22 de ani. Absolvise cu greu patru clase primare la Brăila, dar avea deja zece ani de muncă. Fusese slugă, ucenic, valet, servitor, fecior în casă, plăcintar, hamal, băiat de alergătură, zugrav, portar... Lucrase orice ca şi când ar fi dorit să epuizeze domeniile posibilului. E în toate acestea o nestatornicie care sugerează neadaptarea. Sunt munci grele, adesea peste puterile unui copil sau adolescent. De asemenea, sunt munci umile care, de regulă, abrutizează, grăbesc ratarea şi nu formează conştiinţe. După şcolaritatea precară, această experienţă socială este şi o aspră şcoală a vieţii. Va mai încerca încă două meserii cu impact major în formarea sa ca scriitor, ca artist: va fi ziarist şi fotograf. După ce munceşte la Brăila, Giurgiu şi Bucureşti, în toamna anului 1906 era portar la Hotel "Regina" din Constanţa. Un eveniment de o agresivitate rară îl provoacă aşa de tare, încât hotărăşte să nu mai tacă, să nu mai rabde. Intră în arenă şi începe o primă formă de luptă. Nu are nevoie să-şi scoată la manej himerele. E prea devreme, mai are de aşteptat încă 16 ani. În fond, nici nu are nevoie de imaginaţie, căci realitatea îi oferă subiecte în stare pură.
Istrati intră în presă ca şi Goga,
