Adevăratele lupte se dau nu în ring, ci pentru banii Federaţiei

Zilele trecute, nişte boxeri români de care n-a auzit nimeni au fost trimişi de o federaţie lipsită de rezultate şi de autoritate la un campionat mondial care nu contează. Acolo, aceşti boxeri fără nici un viitor au fost eliminaţi în primele meciuri de alţi boxeri de care n-a auzit nimeni, din ţări care nu contează în sportul mare. Eşecul în bloc al mediocrilor noştri a fost pomenit în vreo două ştiri, în subsolul unor pagini unde nu-i vorba de fotbal şi în care agonizează informaţiile din fostele sporturi cu “amatorii “ vopsiţi, din fostele ţări ale fostului “lagăr comunist”.

În Occident, în ţările în care minciuna cu suport naţionalist şi patriotard nu e şi o politică a sportului, boxul nu are subvenţii de la stat. Cu ocazia scandalului Ritzi, toată presa a scris că jaful de la Minister a echivalat cu bugetul anual al Federaţiei de box. Nimeni nu s-a încumetat să observe că şi acest buget anual al Federaţiei de box e un nonsens de stat, întrucît cu aceşti bani sînt plătiţi oameni pe care nu-i preocupă gloria sportivă şi reprezentarea României în lume. Dovadă că anonimii, trimişi pe banii contribuabililor, ca să se facă de rîs la competiţii ce-şi trăiesc ultimele zile pe vechile tipare gen “Totul e să participi”, trec repede la profesionism. Pleacă, adică, să fie carne de tun pe ringurile Europei, pentru burse de nemîncaţi.

România dă bani unor Federaţii în adormire, în virtutea unei idei de tradiţie care nu mai funcţionează. România subvenţionează, cu bugete anuale aparent mici, dar disproporţionat de mari în raport cu interesele reale ale acestor Federaţii, sporturi care şi-au pierdut tot rostul acela propaganistic de dinainte de 1990. Cine citeşte presa sportivă din ţările cu participări olimpice semnificative înţelege că o seamă de sporturi nu mai contează deloc pe plan inter