Noul director sportiv al Stelei a spus că nu e interesat de postul italianului în cazul în care acesta va pleca, dar Gigi Becali e de altă părere.
Basarab Panduru a fost instalat astăzi, oficial, în funcţia de director sportiv al echipei de fotbal Steaua.
Panduru a dorit să afirme încă de la investire că nu e interesat de postul de antrenor principal pe care îl ocupă Cristiano Bergodi, omul care a cutezat să îl înfrunte pe patronul Gigi Becali.
"Eu mă ţin de cuvânt"
Sosirea lui Panduru a dat apă la moară celor care dau ca sigură debarcarea lui Bergodi şi înlocuirea acestuia cu fostul internaţional.
"Am venit aici să lucrez împreună cu Bergodi. Ne-am înleles ca, în cazul în care el va pleca, eu să nu fiu următorul antrenor al Stelei! Eu mă ţin de cuvânt atunci când promit ceva", a declarat Basarab Panduru.
Dilema lui Gigi
Gigi Becali, patronul Stelei, a reacţionat prompt. "Şi ce dacă a zis Panduru că nu va fi următorul antrenor la Steaua. Dacă Bergodi face performanţă şi pleacă la Juventus? Ce-o să facă Panduru, o să spună că nu poate veni antrenor după Bergodi pentru că aşa a promis?", a declarat Becali la Sport.ro.