Am văzut în 2009 ce până de curând credeam că este imposibil: una dintre puterile statului face grevă. Motivul este acelaşi care îl doare pe orice român - leafa prea mică ori în pericol de scădere. Magistraţii invocă prevederi din proiectul legii de salarizare unitară care le vor afecta veniturile în sens negativ.
La fel de supăraţi sunt şi ceilalţi angajaţi din sectorul public, cu deosebirea că ei trebuie să stea la coadă în instanţe ca să se bată pentru sporurile lor (pe care e îndoielnic că le vor obţine), iar grevă vor face numai o zi. Mai rămâne să protesteze în mod asemănător şi restul statului român, adică puterea executivă (Guvernul) şi cea legislativă (Parlamentul), pentru ca imaginea absurdului să fie completă. În ciuda discuţiilor şi a negocierilor purtate cu miniştrii, diverşi reprezentanţi ai celor angajaţi la stat s-au arătat mereu nemulţumiţi. E semn că proiectul de lege care va fi pus la bătaie astăzi în Parlament e încă departe de promisiunea făcută de iniţiatori - aceea că veniturile nu vor scădea după ce legea va intra în vigoare, anul viitor.
Apetitul guvernanţilor pentru noi negocieri şi discuţii pare să nu dea roade, iar aparenta lor atitudine conciliantă încurajează, de fapt, apariţia conflictelor de muncă. Dacă ar fi să se aplice legea, zilele de grevă - acolo unde protestul are loc în formă declarată sau voalată - ar trebui să nu fie plătite. Or, asta nu se întâmplă. La urma urmei, legea interpretabilă din România permite până şi conducerea cu permisul auto suspendat.
Trebuie remarcat că nimeni nu a contestat necesitatea introducerii unei legi care să reglementeze nivelul salariilor plătite de stat, de fapt de contribuabili. Dar cât de solidă va fi această lege în faţa contestaţiilor de tot felul care, cu siguranţă, se vor ivi inclusiv după intrarea ei în vigoare? O cât de mică scăpare sub aspectul neconstitu
