Tranziţia a început în România având în fundal voci răguşite, de fumători de Carpaţi „fără“, scandând la megafon „Nu ne vindem ţara!“ şi a sfârşit cu glasuri mieroase, mulţumind la microfon investitorilor străini, de pe podiumuri fatalmente prea strâmte ca să-i încapă pe toţi prezidenţiabilii. Aducătoare de venituri şi generatoare de locuri de muncă, inaugurările de investiţii străine şi-au făcut repede loc printre praznicele bisericeşti

Tranziţia a început în România având în fundal voci răguşite, de fumători de Carpaţi „fără“, scandând la megafon „Nu ne vindem ţara!“ şi a sfârşit cu glasuri mieroase, mulţumind la microfon investitorilor străini, de pe podiumuri fatalmente prea strâmte ca să-i încapă pe toţi prezidenţiabilii.

Aducătoare de venituri şi generatoare de locuri de muncă, inaugurările de investiţii străine şi-au făcut repede loc printre praznicele bisericeşti şi petrecerile ţigăneşti în outlook-urile electorale ale politicienilor. Fabrica Nokia de la Jucu a fost inaugurată de două ori, o dată de Boc, în februarie 2008, apoi de Tăriceanu, prin toamnă, înainte de alegeri. Telefoanele produse la Jucu nu erau cine ştie ce - model 1200 -, nu cadrau cu cămăşile albastre în carouri fine, dar privirile scrutătoare înspre liniile de producţie au ieşit frumos în posterele electorale.

Nici uzinele Renault, nici fabrica Ford nu au scăpat de tropăiala politicienilor. Anticipând şicana prezidenţială, Geoană vizitase fabrica din Craiova în urmă cu numai câteva săptămâni şi se pozase în faţa halelor de producţie. La lansare, n-a mai avut loc de Băsescu la volanul Transitului oltenesc. Doar Antonescu lipsea. Era loc şi pentru el, măcar pe scaunul din dreapta şoferului...

Până la urmă, tăierile de panglici rămân punctele de referinţă în activitatea economică a guvernanţilor României. La discursuri, unii se pricep mai bine, alţii mai puţin, la coc