Echipa naţională de rugby a Argentinei se va integra, începând cu anul 2012, în Turneul celor Trei Naţiuni, cea mai puternică întrecere a emisferei sudice, scrie publicaţia franceză "L'Equipe".
Uniunea de rugby a emisferei sudice (SANZAR), care reglementează competiţia anuală dintre Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, a confirmat că "pumele" - echipă care a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 2007 - vor lua startul întrecerii din 2012.
"Este un mare moment pentru rugby-ul argentinian", a spus preşedintele federaţiei argentiniene de specialitate, Porfirio Carreras, adăugând: "Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil".
Echipa naţională de rugby a Argentinei, care domină clar întrecerile din America de Sud, a cerut de mai mulţi ani să fie inclusă în turneul Tri-Nations, ea neavând parte de o concurenţă puternică între turneele finale ale Cupei Mondială.
Turneul celor trei naţiuni a debutat în 1996, Noua Zeelandă având cel mai bun palmares în competiţie, reuşind 41 de victorii în 61 de meciuri şi câştigând întrecerea de 10 ori.