Atitudinea adoptată în ultimele săptămâni i-ar putea costa scump pe magistraţi. Pentru că au preferat să blocheze sistemul judiciar, întrerupându-şi activitatea în sălile de judecată ca să-şi impună pretenţiile financiare, judecătorii şi procurorii riscă să rămână fără sporurile aferente următoarelor trei luni, după cum au declarat, pentru EVZ, surse guvernamentale. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
În plus, nici Ministerul Justiţiei nu dispune de fonduri suficiente, iar negocierile cu Fondul Monetar In ternaţional sunt „foarte dificile”, din cauza presiunilor salariale ridicate asupra cheltuielilor bugetare.
Dacă ministerul va hotârî plata acestor sporuri pe final de an, „trebuie făcut un efort financiar foarte mare şi găsite resurse din altă parte”.
„Începând cu 1 ianuarie 2010, este fixat în lege (a salarizării unitare - n.r.) şi în grilă că magistraţii îşi primesc drepturile aşa cum erau ele la 31 mai 2009 (spor de solicitare neuropsihică de 50% şi de confidenţialitate de 15%). În privinţa ultimelor trei luni ale anului, dată fiind atitudinea lor nerezonabilă, problema sporurilor este încă în discuţie”, au punctat sursele citate.
La rândul său, ministrul muncii, Marian Sârbu, a precizat că exe cutivul nu a decis încă ce amendamente va prelua dintre cele formulate de magistraţi. Unul dintre aceste amendamente se referă la sporul de stres de 50%, pe care magistraţii vor să-l primească în această formă, deşi în legea salarizării jumătate fusese deja inclus în salariul de bază. Aceştia mai cer spor de „condiţii vătămătoare” de 15%.
În replică, asociaţiile profesionale ale magistraţilor au anunţat că nu renunţă la proteste. În plus, au cerut, ieri, şefului statului o nouă mediere, arătând, într-o scrisoare deschisă, că „dincolo de magistraţi nu poate exista nimic”. Aceştia uită însă de justiţiabili cărora le în