Contrar cutumei de a muta politica în curtea şcolilor, o zi pe an, astăzi, liderii politici de la Bucureşti au evitat să dea ochii cu dascălii, elevii şi părinţii acestora.
Anul trecut, în aceeaşi perioadă, aflaţi în pragul campaniei electorale pentru alegerea Parlamentului, liderii politici se întreceau în promisiuni de genul majorării salariilor cu 50%. Astăzi, înainte cu aproximativ o lună de declanşarea oficială a campaniei pentru prezidenţiale, aceiaşi lideri au preferat să se ascundă prin birouri, sub ameninţarea corpului profesional de a boicota prezenţa acestora la deschiderea anului şcolar.
Primul care a aruncat piatra a fost chiar şeful statului, cel care, prezidând o şedinţă a guvernului Boc, i-a reproşat ministrului Educaţiei lipsa reformelor în sistem, în ciuda unui pact naţional semnat de toate partidele parlamentare, sub patronajul Palatului Cotroceni. Traian Băsescu vorbea atunci despre necesitatea ca coala românească să producă ospătari şi tinichigii, în loc de filosofi. De fapt, "tâmpiţi" aşa cum a dorit iniţial să spună şeful statului. A fost semnalul de alarmă pentru Cabinetul Boc- la puţin timp după remarca preşedintelui, premierul Emil Boc anunţa că vrea să îşi asume răspunderea pentru legile educaţiei, ceea ce a culminat cu un veritabil război de guerila între PSD şi PD-L.
Noul an şcolar a debutat astăzi cu profesori nemuţumiţi de noua grilă de salarizare şi sub semnul asumării răspunderii pe un controversat pachet de legi care ar trebui să aducă "marea reformă" a sistemului. Deşi au sistat activitatea Parlamentului pentru a merge la festivităţile dedicate începutului de an şcolar, politicienii au stat mai mult acasă, iar preşedintele s-a limitat la un sec comunicat de presă în care vorbşete despre misiunea pe care dascălii au avut-o în modernizarea statului român.
Să mergi la şcoală ca să nu de